Antena 3 CNN Timp liber Fun Cea mai mare monedă de ciocolată din lume, 265 kg, trece România în paginile Cărţii Recordurilor

Cea mai mare monedă de ciocolată din lume, 265 kg, trece România în paginile Cărţii Recordurilor

Cea mai mare monedă de ciocolată din lume, 265 kg, trece România în paginile Cărţii Recordurilor
18 Noi 2011   •   16:03

Ghici, ghicitoarea mea. Unde-i cea mai mare monedă de ciocolată din lume? În România, au răspuns pe loc reprezentanţii Cărţii Recordurilor. Iar zeci de copii s-au bucurat. Au venit cu zecile. Pofticioşi şi curioşi. Mari şi mici. S-au minunat şi au gustat o ciocolată de poveste. Şi tot ca în poveşti, trei zile şi trei nopţi au muncit maeştri cofetari. 10 la număr.

Moneda are un diametru de 1,35 metri şi o grosime de 14 centimetri. Chiar şi cei de la Cartea Recordurilor au părut impresionaţi, mai ales când au văzut că moneda cântăreşte peste un sfert de tonă (265 kg). După ce au cântărit-o, au şi gustat-o bucăţică. De poftă.

Două săptămâni poate fi admirată moneda-minune, într-un centru comercial din cartierul Berceni al capitalei. Ciocolata va fi apoi împărţită copiilor din centrele de plasament din Sectorul 4. Şi, cel mai probabil, se va "topi" în câteva clipe.

Anul trecut, acelaşi centru comercial a mai bifat o intrare în Cartea Recordurilor cu cea mai mare instalaţie de lumini de Crăciun, ce a numărat nu mai puţin de 449.658 de beculeţe.

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close