Cele mai eficiente tehnici de agăţat. Cercetătorii au aflat trucurile care nu dau greş niciodată

de S.T.    |    12 Mai 2014   •   19:06
Cele mai eficiente tehnici de agăţat. Cercetătorii au aflat trucurile care nu dau greş niciodată
Potrivit unui studiu recent, modul în care cineva flirtează este mult mai important decât aspectul fizic sau ţinuta. Efectul este garantat atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Psihologul Monica Moore, de la Universitatea Webster din St. Louis, a coordonat o cercetare despre tehnicile de flirt. Ea a observat comportamentul tinerilor în cluburi, baruri, mall-uri şi alte locuri unde oamenii singuri se întâlneau pentru a-şi găsi un partener, scrie businessinsider.com.

Moore a remarcat că nu persoanele foarte frumoase erau considerate mai atrăgătoare, ci acelea care îşi arătau disponibilitatea şi încrederea în sine prin contact vizual şi prin zâmbet. Concluzia este că dacă îţi arăţi interesul faţă de o persoană, "bătălia" este deja pe jumătate câştigată.

Pentru ambele sexe, cele mai importante tehnici sunt: privirea şi zâmbetul. Esenţială este însă şi atingerea. Cercetarea a demonstrat efectele unor tipuri diferite de atingeri. De exemplu, cea mai atrăgătoare este considerată atingerea feţei, apoi "mişcarea clasică" pentru cucerire-mâna în jurul umerilor sau în jurul taliei.

În cazul bărbaţilor, există anumite detalii de care trebuie să ţină cont. Cei care vor să seducă mai uşor o femeie trebuie să folosească mişcări prin care să arate dominaţia asupra spaţiului: să-şi schimbe des locul în bar, să-şi întindă mai mult braţele şi picioarele când stau la masă.


x close