El este urangutanul care fumează ca un turc. Trage cu sete din orice ţigară, până ajunge la filtru

de D.D.    |    10 Iul 2012   •   07:42
El este urangutanul care fumează ca un turc. Trage cu sete din orice ţigară, până ajunge la filtru Foto: YouTube

O grădină zoologică din Indonezia se luptă de câteva luni pentru sănătatea unei femele urangutan, care nu vrea să se lase de fumat. Ea s-a pricopsit cu acest viciu, după ce un vizitator i-a aruncat un chiştoc. Acum, femela fumează zilnic şi nu vrea sub nicio formă să renunţe la ţigări.

Tori are 15 ani şi un tabiet nesănătos, care a atras privirile vizitatorilor. Îngrijitorii de la o grădină zoologică din Indonezia, unde se află aceasta, se luptă cu dependenţa urangutanului faţă de fumat. Ceea ce a început ca o joacă, în urmă cu câţiva ani, acum a devenit o veritabilă dependenţă.

Îngrijitorii săi au început să o implice în o serie de programe, pentru a o ajuta să scape de fumat. Ba mai mult, aceştia se gândesc să o mute departe de vizitatori, pentru a se asigura că nu mai primeşte ţigări.

Oficialii de la grădina zoologică vor să înceapă educaţia cu proprii îngrijitori, pentru a se asigura ca femela primeşte cele mai bune servicii.

Chiar şi câţiva dintre vizitatori sunt îngrijoraţi de starea de sănătate a urangutanului, care nu vrea să se lase de fumat.


x close