Antena 3 CNN Timp liber Fun Emil Boc, varianta franceză. Nicholas Sarkozy se ridică pe vârfuri la summit-ul NATO (FOTO)

Emil Boc, varianta franceză. Nicholas Sarkozy se ridică pe vârfuri la summit-ul NATO (FOTO)

Emil Boc, varianta franceză. Nicholas Sarkozy se ridică pe vârfuri la summit-ul NATO (FOTO)
Sursa foto: picioare
06 Apr 2009   •   09:20

Chiar şi cei mai mari lideri ai lumii sunt complexaţi. Asta a demonstrat preşedintele Sarkozy la summit-ul NATO. Acesta a fost ţinta ironiilor jurnaliştilor, după ce s-a ridicat pe vârfuri. Preşedintele francez a recurs la gestul extrem pentru a nu părea mai mic de înălţime decât soţia lui, lucru greu de realizat în condiţiile în care fostul model Carla Bruni are 1,75 metri, iar Sarkozy, numai 1,67 metri.



De când este soţia lui Sarkozy, Carla Bruni nu mai poartă tocuri. Preşedintele francez are mare grijă de imaginea sa. Când a venit în Parlamentul României, de exemplu, a cerut ca la tribună să fie montat un podium de 20 centimetri, pentru a fi la "înălţime" când rosteşte discursul în faţa celor două camere.

În urmă cu două săptămâni, fotografia "de familie" realizată la lucrările celei de-a treia ediţii a Summit-ului Mondial al Procurorilor Generali, l-a surprins pe premierul Emil Boc într-o ipostază cel puţin hilară.



Prim-ministrul României a simţit nevoia de a se ridica la înălţimea celorlaţi protagonişti ai fotografiei şi s-a săltat pe vârfuri. Lucru de înţeles, având în vedere că măsoară puţin peste 1.60 metri în înălţime.


Antena3.ro



×
Subiecte în articol: Emil Boc Nicholas Sarkozy
Parteneri
Sondaj INSCOP pentru alegerile locale. Topul partidelor
x close