Antena 3 CNN Timp liber Fun Mircea Badea a făcut striptease în faţa camerelor, în seara de Ajun (VIDEO)

Mircea Badea a făcut striptease în faţa camerelor, în seara de Ajun (VIDEO)

Mircea Badea a făcut striptease în faţa camerelor, în seara de Ajun (VIDEO)
Sursa foto: Mircea Badea
25 Dec 2009   •   15:31

"Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul" este fraza lansată de Mircea Badea şi adoptată de milioane de români din întreaga ţară. Oameni care trăiesc într-o lume în care te întâlneşti la tot pasul cu absurdul, nesimţirea şi, cel mai adesea, cu indiferenţa celorlalţi. Este lumea despre care vorbeşte în fiecare seară Mircea Badea, în emisiunea În gura presei. Este lumea lui Badea.

În seara de Ajun de Crăciun, Mircea Badea le-a făcut o surpriză telespectatorilor, gustată probabil din plin de reprezentantele sexului feminin. Mircea Badea a oferit o scurtă repriză de striptease. E adevărat că a avut mici probleme cu desfacerea papionului, dar, până la urmă, după ce şi-a desfăcut unu câte unu nasturii de la cămaşă, Badea şi-a numărat, în faţa camerelor, pătrăţelele de muşchi de pe abdomen.



Vedeţi înregistrările emisiunii În gura presei


Vedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Mircea Badea striptease
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close