Antena 3 CNN Timp liber Fun Mircea Badea: S-ar putea ca lumea, de deprimare că nu mai e Mitică şef la Ligă, să nu se mai însoare aşa de des

Mircea Badea: S-ar putea ca lumea, de deprimare că nu mai e Mitică şef la Ligă, să nu se mai însoare aşa de des

Mircea Badea: S-ar putea ca lumea, de deprimare că nu mai e Mitică şef la Ligă, să nu se mai însoare aşa de des
de M.T.    |    14 Noi 2013   •   18:56

Mircea Badea a comentat cu ironie rezultatele alegerilor de la LPF, considerând că înfrângerea lui Dumitru Dragomir în faţa lui Gino Iorgulescu ar putea duce la o scădere a numărului de nunţi.

„Da, mă bucur că a plecat Mitică de la Ligă, dar nu din cauză de balonul rotund. Mă interesează fotbalul cum te interesează pe tine flotările”, a spus Mircea Badea, răspunzându-i astfel Alessandrei Stoicescu.

„E împotriva firii să fie cineva 17 ani ceva. Nu merge, personajul este din ce în ce mai indigest şi, poate, cu ocazia neşefiei sale, va fi mai puţin mediatizat”, a continuat realizatorul emisiunii "În gura presei".

„Dacă nu mai are contracte în vârful pixului, s-ar putea să mai scadă şi contractele la salonul de nunţi. S-ar putea ca lumea, de deprimare, nici să nu se mai însoare aşa de des”, a concluzionat Mircea Badea.

×
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close