Antena 3 CNN Timp liber Fun Parodie cu Medvedev şi Putin în rolurile principale, hit pe internet (VIDEO)

Parodie cu Medvedev şi Putin în rolurile principale, hit pe internet (VIDEO)

Parodie cu Medvedev şi Putin în rolurile principale, hit pe internet (VIDEO)
Sursa foto: clip
02 Ian 2010   •   18:14

Presedintele rus Dmitri Medvedev cântă la acordeon şi face piruete, iar premierul Vladimir Putin îşi loveşte o tamburină de fund. Este vorba despre un desen animat care a fost difuzat în Rusia în noaptea de Revelion şi este deja un hit pe internet.

Desenul animat care îi are protagonişti pe preşedintele rus Dmitri Medvedev şi premierul, Vladimir Putin i-a luat prin surprindere pe ruşi. Şi asta pentru că o astfel de parodie este un exemplu rar de amuzament pe seama politicienilor importanţi din Rusia.

Clipul a fost difuzat de televiziunea de stat imediat după discursul oficial de Anul Nou al lui Medvedev. Cei doi politicieni glumesc pe seama principalelor probleme cu care se confruntă Rusia.

La sfârşit, Medevedev şi Putin nu uită să le transmită ruşilor urări pentru Anul Nou.



Antena 3

×
Subiecte în articol: clip parodie
Parteneri
Creștere progresivă a contribuţiei la pensii. Milioane de români vizați
x close