Antena 3 CNN Timp liber Fun Se schimbă Biserica Catolică. Ce au făcut doi preoţi în timpul unui seminar, la Vatican

Se schimbă Biserica Catolică. Ce au făcut doi preoţi în timpul unui seminar, la Vatican

Se schimbă Biserica Catolică. Ce au făcut doi preoţi în timpul unui seminar, la Vatican
de O.P.    |    29 Oct 2014   •   09:13

David Rider și John Gibson sunt doi preoți care își îmbină datoriile bisericești cu dansul. Cei doi prelați apar într-un videoclip postat pe Youtube, care a fost vizionat de peste 1,2 milioane de persoane, devenind astfel noul fenomen viral al internetului, scrie marți ziarul La Vanguardia.

Mai întâi a fost sora Cristina care a câștigat concursul Vocea Italiei și care a devenit celebră în lumea întreagă. Acum ale două figuri bisericești, preotul David Rider (29 de ani) originar din New York, și John Gibson (28 de ani), născut în Milwaukee, își arată talentele la Colegiul American de la Vatican, un seminar de elită. Primul care urcă pe scenă este Rider: el începe cu câțiva pași de step, având în spate un tablou al Papei Francisc. Publicul îl aplaudă frenetic și îl susține. Gibson urcă și el pe scenă, lansându-se într-un dans irlandez, spre marea încântare a publicului. Totul sub ochii îngăduitori ai papei Francisc.

Ziaristul Joan Lewis, prezent în public, a înregistrat dansul și a postat videoclipul pe YouTube.

Talentul de dansatori al celor doi preoți nu a fost totuși pe placul tuturor. Unii internauți i-au considerat lipsiți de respect, pentru că au dansat în fața unui tablou reprezentându-l pe Papă. 

×
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close