Antena 3 CNN Timp liber Fun Sport extrem. Un bărbat îşi calcă o cămaşă pe cea mai circulată autostradă din Marea Britanie

Sport extrem. Un bărbat îşi calcă o cămaşă pe cea mai circulată autostradă din Marea Britanie

Sport extrem. Un bărbat îşi calcă o cămaşă pe cea mai circulată autostradă din Marea Britanie
Sursa foto: Foto: Videonews
18 Apr 2011   •   19:07

Călcatul hainelor ca sport extrem a devenit una dintre cele mai ciudate activităţi care se bucură de popularitate printre britanici. Aceasta combină fiorii pe care ţi-i dă o activitate extremă în natură cu satisfacţia unei cămăşi bine călcate, conform site-ului oficial al sportului.

O "prestaţie" recentă a fost oferită de un bărbat, îmbrăcat într-un halat albastru, încălţat cu papuci de casă, care şi-a luat masa de călcat, fierul şi o cămaşă albă şi s-a instalat pe centrul M1, cea mai circulată autostradă din Marea Britanie.

Spre norocul bărbatului, autostrada este închisă în urma unui incendiu de proporţii care a afectat structura de rezistenţă a unui pasaj din nordul Londrei, vineri dimineaţă, informează Daily Mail.

Episodul vine în contextul în care ministrul Transporturilor britanic a anunţat că autostrada va fi redeschisă în cursul acestei săptămâni şi oamenii vor putea circula pe aceasta în timpul vacanţei de Paşte. Oficialul a revenit, ulterior, asupra afirmaţiilor făcute, declarând că există posibilitatea ca mai multe benzi ale M1 să nu fie utilizabile şi a recomandat celor care pornesc la drum să folosească rute alternative.

 

×
Subiecte în articol: autostrada Marea Britanie
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close