Antena 3 CNN Timp liber Fun Un francez a fost condamnat la închisoare pentru că şi-a sunat fosta iubită de 21.807 ori în zece luni

Un francez a fost condamnat la închisoare pentru că şi-a sunat fosta iubită de 21.807 ori în zece luni

Un francez a fost condamnat la închisoare pentru că şi-a sunat fosta iubită de 21.807 ori în zece luni
17 Sep 2014   •   22:36
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Franţa, şi-a sunat şi apelat prin mesaje SMS fosta iubită de peste 21.000 de ori, însă a recunoscut ca s-a comportat prosteşte, relatează The Guardian.
Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a sunat-o pe fosta iubită, supărat că aceasta nu i-a mulţumit şi oferit bani după ce i-a reparat apartamentul în care cei doi au locuit.

Relaţia lor s-a rupt in 2011 iar bărbatul a fost şi internat în spital pentru depresie. Pe durata a 10 luni acesta a sunat-o non stop pe fosta iubită.

"Nu voiam să mă opresc din sunat până nu îmi dădea banii... sau cel putţn să-mi mulţumească pentru reparaţii" a povestit bărbatul care a apelat-o pe fosta iubită de 71 de ori, în medie pe zi.

 Într-un final şi-a recunoscut greşeala, însă a primit 10 luni de închisoare, dintre care 6 cu suspendare şi o amendă de 1000 de euro.

×
Subiecte în articol: francez condamnat la inchisoare iubita
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close