Antena 3 CNN Timp liber Muzică Adele a suferit o intervenţie chirurgicală pe corzile vocale

Adele a suferit o intervenţie chirurgicală pe corzile vocale

Adele a suferit o intervenţie chirurgicală pe corzile vocale
Sursa foto: Foto: EPA/Intact Images
de N.B.    |    08 Noi 2011   •   14:34

După ce o afecţiune a gâtului a obligat-o să anuleze mai multe concerte şi apariţii publice, câtăreaţa britanică Adele s-a operat, anunţând că renunţă la toate spectacolele programate până la sfârşitul anului, informează Associated Press.

Adele a sosit la Boston pentru a fi operată de dr. Steven Zeitels, directorul Centrului pentru Voce de la Massachusetts General Hospital. Conform acestuia, cântăreaţa ar trebui să se poată reface complet în urma intervenţiei chirurgicale.

Purtătorul de cuvânt al Massachusetts General Hospital susţine că artista a suferit o inervenţie chirurgicală la nivelul corzilor vocale pentru a opri sângerarea unui polip benign. Această afecţiune este, de obicei, rezultatul unor vase de sânge instabile din corzile vocale, care se pot sparge.

În urmă cu puţin timp, cântăreaţa britanică Adele, câştigătoare a unor premii Grammy în 2009, şi-a anulat un turneu din Statele Unite, care trebuia să înceapă în 7 octombrie.

Artista a declarat că are probleme grave cu vocea şi le-a explicat într-un mesaj fanilor motivele pentru care a fost nevoită să ia această decizie.

×
Subiecte în articol: Adele interventie chirurgicala voce boston
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close