Antena 3 CNN Timp liber Muzică Biletele pentru concertul Roxette de la Cluj, puse în vânzare

Biletele pentru concertul Roxette de la Cluj, puse în vânzare

Biletele pentru concertul Roxette de la Cluj, puse în vânzare
Sursa foto: Foto: Mediafax
de S.T.    |    23 Feb 2012   •   12:03

Piese cunoscute ale trupei Roxette, precum „The Look", „Dressed for Success", „Listen to Your Heart", „Dangerous", „It Must Have Been Love" sau „Joyride" vor răsuna, în 19 iulie, pe Cluj Arena. Biletele au fost deja puse în vânzare, joi, la preţuri cuprinse între 65 şi 250 de lei, în funcţie de distanţa faţă de scenă.

Cinci categorii de preţ le sunt disponibile fanilor Roxette:  65 de lei - gazon şi peluză, 95 de lei - tribuna inel 2, 115 de lei - tribuna inel 1, 120 de lei - Golden Circle şi 250 de lei - tribuna VIP.

Reprezentanţii organizatorilor au precizat că persoanele care îşi vor achiziţiona bilete în prima săptămână vor beneficia, pentru zona gazon, de o reducere de 30 la sută, preţul unui bilet ajungând la 45 de lei.

Directorul SC Cluj Arena SA, Radu Raţiu, a declarat, joi, că speră să fie vândute pentru concertul Roxette "cel puţin 45.000 de bilete, disponibile atât în tribune, cât şi pe gazon".

Prezentat de Ursus, concertul trupei suedeze este al doilea pe care îl va susţine în România. Primul spectacol a avut loc anul trecut, la Bucureşti, chiar de ziua solistei Marie Fredriksson.

×
Subiecte în articol: Cluj Marie Fredriksson
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close