Antena 3 CNN Timp liber Muzică Bucurie mare pentru Andre Rieu! A devenit bunic pentru a cincea oară!

Bucurie mare pentru Andre Rieu! A devenit bunic pentru a cincea oară!

Bucurie mare pentru Andre Rieu! A devenit bunic pentru a cincea oară!
29 Ian 2016   •   15:20

Marele muzician și compozitor, André Rieu, și-a dorit dintotdeauna să facă muzica clasică accessibilă pentru un public cât mai larg și a reușit să își împlinească acest vis grație spectacolelor magnifice susținute în întreaga lume, alături de faimoasa orchestră Johann Strauss, de corul și soliștii săi. Astăzi, Rieu este regele valsului pentru că a știut să aducă muzica clasică mai aproape de oameni. Cu voință, curaj, ambiție, dăruire și mult talent, și-a impus stilul în complicata lume a muzicii contemporane.

Cel mai important factor în succesul lui, îl reprezintă familia. André și Marjorie sunt căsătoriți de 41 de ani și împreună au doi fii. Marc, de profesie pictor și Pierre, vicepreședinte al companiei André Rieu Production. La vârsta de 66 de ani, André Rieu se mândrește cu patru nepoți, trei dintre aceștia studiind deja vioara.

Iată însă, că experiența rolului de bunic îi va fi de folos și în următoarea perioadă, căci fiul său cel mare, Marc, a devenit tatăl unui băiețel minunat. Noul membru al familiei Rieu a venit pe lume la începutul lunii ianuarie. Extrem de fericit și emoționat, André Rieu a declarat în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor din Marea Britanie, că este bunic pentru a cincea oară.

André Rieu se întoarce la București cu un concert nou, în data de 11 iunie, pe scena amplasata în Piața Constituției, începând cu ora 20:30. P

×
Subiecte în articol: André Rieu
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close