Antena 3 CNN Timp liber Muzică Cântăreaţă de muzică populară, la un pas de moarte. Medicii i-au scos o pungă de puroi din abdomen, de 17 centimetri

Cântăreaţă de muzică populară, la un pas de moarte. Medicii i-au scos o pungă de puroi din abdomen, de 17 centimetri

Cântăreaţă de muzică populară, la un pas de moarte. Medicii i-au scos o pungă de puroi din abdomen, de 17 centimetri
Sursa foto: Foto: Facebook
02 Noi 2016   •   17:55

Clipe grele pentru o cântăreaţă de muzică populară. Anamaria Botezatu a mărturisit la Antena Stars că a fost diagnosticată greșit cu cancer de colon, iar mai apoi medicii i-au scos o pungă de puroi din abdomen, de 17 centimetri. 

„S-au împlinit doi ani și opt luni de la acel moment. Am avut un moment foarte greu, o cumpănă grea. Am trecut peste asta, acum sunt bine, asta este important. Nu a fost cancer, a fost ceva mai rău decât cancerul…. Când băiețelul meu avea doi anișori, am mers la medic la Focșani și medicul ne-a dat o veste șocantă, și anume că băiețelul nostru suferă de o boală gravă. pe mine m-a dărâmat asta. Am umblat cu el prin spitale, am terminat cu el, însă eu în acea perioadă nu am mâncat. Am început să am sângerări anale. Am mers la spital și mă simțeam din ce în ce mai rău. Începusem să mă albesc la față, eram din ce în ce mai rău.  Nașul meu, care era preot, mi-a spus să merg la medic să văd că am ceva la fiere. Am plecat la București, la Fundeni. M-au internat în spital cu cancer de colon. Nu a fost un rezultat sută la sută sigur, însă au început să mă pregătească pentru chimioterapie. La o ecografie mai amănunțită mi-au descoperit fierea inflamată. Aveam o pungă de puroi de 17 centimetri care, la fiecare mișcare mai bruscă ar fi putut exploda. Însemna moarte sigură în șase ore. Am avut noroc de la Dumnezeu. A stat șase ore anesteziată ca să mi se scoată fierea. Medicii mi-au spus că am avut mare, mare noroc”, a mărturisit Anamaria Botezatu la TV. 

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close