Antena 3 CNN Timp liber Muzică Doar o zi până la concertul Roxette. Solista trupei îşi va aniversa ziua de naştere pe scenă

Doar o zi până la concertul Roxette. Solista trupei îşi va aniversa ziua de naştere pe scenă

Doar o zi până la concertul Roxette. Solista trupei îşi va aniversa ziua de naştere pe scenă
Sursa foto: Foto: timnews.ro
29 Mai 2011   •   23:00

Mâine, Roxette vine la Bucureşti. Suedezii vor concerta la Zone Arena. Va fi o zi specială pentru fani, dar şi pentru solista trupei, Marie, care îşi sărbătoreşte aniversarea celor 53 de ani pe scenă, la noi în ţară.

Organizatorii au pregătit surprize pe măsura ocaziei. Fanii Roxette vor avea ocazia să îi cânte "La Mulţi Ani" Mariei chiar de ziua ei.

Roxette se va afla pentru prima oara in România. Concertul de pe Zone Arena face parte din turneul pentru promovarea noului album "Dressed for success", iar în deschidere vor canta VH2 si Magnolia.

Pentru că în anii trecuţi locuitorii din zonă s-au plâns de nivelul ridicat al decibelilor, cu ocazia concertelor, organizatorii au luat măsuri de protecţie anul acesta.

Locul unde va concerta pentru prima dată la Bucuresti trupa Roxette are o capacitate de 30.000 de locuri, iar in zona caselor a fost construit un zid de protecţie fonică înalt de 8 metri si cu o lăţime de 100 de metri, astfel incât locatarii să nu fie deranjaţi de zgomot.

Concertul Roxette va incepe la ora 20:00.

 
 

×
Subiecte în articol: concert zi de nastere trupa scena bilete
Parteneri
Pensia care dispare de la 1 septembrie 2024
x close