x close

E pe marginea prăpastiei. Gestul şocant pe care îl face Rihanna într-un club arată că are nevoie disperată de ajutor

de P.I.    |    25 Apr 2012   •   06:31

Când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, Rihanna era o tânără talentată, cuminte, care cânta foarte bine şi ştia să facă show. Cariera ei a atins culmi neştiute într-un timp foarte scurt, Rihanna devenind una din cântăreţele momentului.

Albumele sale se vând ca pâinea caldă, iar melodiile pe care le promovează urcă cu repeziciune în topuri. Însă se pare că pe plan personal, Rihanna este o epavă.

Zvonurile, conform cărora cântăreaţa s-ar droga, devin din ce în ce mai palpabile, mai ales după ce au fost publicate aceste imagini. Rihanna a fost surprinsă în timp ce se distra într-un club, dansând pe umerii unui băbat.

Asta nu ar fi fost ceva ieşit din comun, însă Rihanna se pregătea să inhaleze un praf alb pe care îl pusese pe chelia bărbatului. Imaginile arată că artista este la un pas de a cădea în prăpastie.



Citeşte mai multe despre:

marijuana distractie
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati