Antena 3 CNN Timp liber Muzică Moment istoric în Afganistan. Primul festival de muzică organizat la Kabul, după mai mult de 30 de ani

Moment istoric în Afganistan. Primul festival de muzică organizat la Kabul, după mai mult de 30 de ani

Moment istoric în Afganistan. Primul festival de muzică organizat la Kabul, după mai mult de 30 de ani
Sursa foto: Foto: thejakartaglobe.com
de N.B.    |    03 Oct 2011   •   10:41

Grădinile Babur din Kabul au reprezentat scena unui eveniment istoric în Afganistan. Sute de tineri au cântat şi au dansat, sâmbătă, pe ritmuri de rock în cadrul primului festival muzical organizat, după mai bine de trei decenii, informează Reuters.

Formaţii din Australia, Uzbekistan, Kazakhstan şi Afganistan au încântat publicul timp de mai bine de şase ore. Tinerii, dintre care majoritatea nu au mai văzut muzică live niciodată în viaţa lor, s-au bucurat de muzica blues, indie, electronica sau death metal adusă de artişti pe scenă.

Festivalul Sound Central reprezintă un eveniment inedit într-o ţară dominată de conservatorismul musulman, unde muzica a fost interzisă de regimul taliban. Chiar şi după înlăturarea acestora de la putere, magazinele de muzică sunt atacate, iar muzicienii sunt batjocoriţi pentru modul cum se îmbracă sau felul cum îşi poartă părul.

Spiritul conservatorist şi-a pus amprenta pe desfăşurarea evenimentului, alcoolul a fost interzis, kebabul era singura gustare permisă, iar formaţiile şi publicul au fost obligaţi să respecte tradiţiile religioase musulmane.

Microfoanele au fost oprite, iar muzicienii au fost obligaţi să coboare de pe scenă în momentul în care de la moschee s-a făcut auzită rugăciunea de după-amiază.

Festivalul a atras, însă, tineri din toate colţurile ţării, veniţi să vadă, pentru prima oară în viaţa lor, muzică interpretată pe o scenă.

Măsurile de securitate au fost foarte stricte. Pentru a se evita posibilele atacuri ale talibanilor, data şi locul festivalului nu au fost date publicităţii decât în ultimul moment. Totuşi, peste 450 de tineri plătitori de bilet au aşteptat entuziasmaţi să înceapă concertul, sute de alţi privitori apărând pe străzile adiacente.

 

×
Subiecte în articol: Kabul Afganistan rock
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close