Antena 3 CNN Timp liber Muzică Politicianul Remus Cernea este solidar cu Alexandra Stan

Politicianul Remus Cernea este solidar cu Alexandra Stan

Politicianul Remus Cernea este solidar cu Alexandra Stan
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    18 Iun 2013   •   10:49

Deputatul Remus Cernea îşi exprimă solidaritatea faţă de Alexandra Stan, într-un mesaj postat marţi dimineaţa pe pagina sa de Facebook.

 
Cântăreaţa Alexandra Stan este internată în spital, după ce a fost bătută de managerul ei, Marcel Prodan.
 
"Mă solidarizez cu Alexandra Stan care zilele trecute a fost victima unei agresiuni fizice şi psihice. Astfel de acte de violenţă trebuie condamnate de către opinia publică şi sancţionate de către lege.
România este o ţară cu un grad ridicat de violenţă domestică, iar acest tip de comportament agresiv faţă de femei are şi o mentalitate patriarhală şi prejudecăţi vechi despre statutul minor al femeii în raport cu bărbatul. Autorităţile întârzie în a trata cu seriozitate şi eficienţă astfel de situaţii, iar educaţia din şcoli este departe de a ajuta tinerii sub acest aspect, întrucât etica este o disciplină care nu se studiază obligatoriu în România, deşi este necesară pentru formarea lor morală şi intelectuală.

Este important ca persoana vinovată de brutalităţile împotriva Alexandrei Stan, dar şi oricine altcineva care a comis astfel de acte, să cunoască rigorile legii. Nu există nici un fel de motivaţie pentru violenţele pe care Alexandra a trebuit să le îndure, iar un astfel de coşmar nu ar trebui nimeni să trăiască. Faptul că o celebritate a căzut victimă răbufnirilor de violenţă ale unei persoane lipsite de norme morale şi de autocontrol, demonstrează o dată în plus că problema violenţei în societatea noastră şi tratamentul aplicat adesea femeilor reprezintă o problemă gravă care cere implicare şi măsurie energice pentru a fi diminuată.
De fiecare dată când un astfel de agresor scapă uşor, noi şi noi acte de violenţă, noi şi noi victime se profilează la orizont", a scris Cernea.

Cântăreaţa a vorbit, luni seară, la emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3, direct de pe patul de spital, despre drama prin care trece.



×
Subiecte în articol: Alexandra Stan Remus Cernea solidaritate
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close