Antena 3 Timp liber Muzică Robbie Williams revine în trupa Take That, care va lansa un album în noiembrie

Robbie Williams revine în trupa Take That, care va lansa un album în noiembrie

16 Iul 2010   •   12:01
Robbie Williams revine în trupa Take That, care va lansa un album în noiembrie
Sursa foto: Foto: diatonico.com

Formaţia Take That se reuneşte. Membrii trupei au confirmat că Robbie Williams va reveni alături de foştii colegi. Cei 5 au înregistrat deja un album care va apărea în noiembrie.

"Zvonurile sunt adevărate. Take That, în varianta originală, a compus şi înregistrat un nou album care va apărea pe piaţă la finalul acestui ani. După luni de speculaţii, Gary Barlow, Howard Donald, Jason Orange, Mark Owen şi Robbie Williams au confirmat că au înregistrat un nou album în formula de cinci persoane, care va apărea în noiembrie", se arată pe site-ul trupei.

Aceasta a fost prima dată când cei cinci muzicieni au lucrat din nou împreună la un nou material discografic, după ce Robbie Williams a părăsit formaţia Take That în anul 1995. El a fost ultimul venit în grup în 1990 pe vremea când avea doar 16 ani.

După ce a plecat din Take That, Robbie Williams a avut succes în cariera solo, reuşind să vândă peste 55 de milioane de albume pe plan mondial. "Rudebox", penultimul album solo al solistului britanic, lansat în 2006, a fost primit cu rezerve de criticii de specialitate. Totodată, aceasta a fost materialul său discografic cu cele mai slabe vânzări în Marea Britanie şi cu mai puţin de un milion de copii vândute în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, Robbie Williams rămâne un cântăreţ extrem de popular: în 2006, el a vândut peste 1,6 milioane de bilete, într-o singură zi, pentru concertele programate în turneul său mondial din acel an.

Cântăreţul britanic a trăit în ultimii ani la Los Angeles, după ce s-a externat, în martie 2007, dintr-o clinică de tratare a dependenţei de medicamente
. Cel mai recent album al lui Robbie Williams, "Reality Killed the Video Star", a fost lansat pe 9 noiembrie 2009, după o pauză de trei ani.

Membrii Take That s-au reunit în 2006, fără Robbie Williams, la aproape 11 ani de la destrămarea trupei. La acea vreme, Gary Barlow, Jason Orange, Mark Owen şi Howard Donald au avut un enorm succes, iar albumul cu care au revenit pe scenă, "Beautiful World", s-a vândut în peste trei milioane de exemplare. Cel mai recent material discografic al lor, "The Circus", a fost vândut în peste 500.000 de copii în primele două săptămâni de la lansare, iar biletele pentru concertele din turneul lor de promovare s-au epuizat de fiecare dată în doar câteva minute.



Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close