Antena 3 CNN Timp liber Muzică S-a aflat secretul pe care David Bowie l-a luat în mormânt. Ce a aflat cu doar trei luni înainte să moară

S-a aflat secretul pe care David Bowie l-a luat în mormânt. Ce a aflat cu doar trei luni înainte să moară

S-a aflat secretul pe care David Bowie l-a luat în mormânt. Ce a aflat cu doar trei luni înainte să moară
06 Ian 2017   •   17:38

Cântăreţul britanic David Bowie a aflat că suferă de cancer terminal cu doar trei luni înainte să moară la 10 ianuarie 2016, potrivit unui nou documentar despre viaţa şi cariera regretatului artist, relatează EFE.

Emblematicul muzician din Brixton (Londra), stabilit la New York, a murit la două zile după împlinirea a 69 de ani şi lansarea celui de-al 25-lea album de studio 'Blackstar', un proiect plin de simboluri care par acum referinţe la propria moarte.

Documentarul, care va fi difuzat pe 7 ianuarie de BBC la orele 21.00 GMT, în ziua în care se împlineşte un an de la moartea lui Bowie şi când ar fi trebuit să împlinească 70 de ani, dezvăluie cum artistul află despre boala sa incurabilă când înregistrează videoclipul 'Lazarus'.

"La sfârşitul unei săptămâni de filmări am ştiut că el a aflat că totul avea să se termine", spune regizorul muzical al videoclipului, Johan Renck, în declaraţii cuprinse în documentarul 'David Bowie: The Last Five Years', care prezintă ultimii ani de viaţă ai artistului.

În interviu, Renck a dat explicaţii despre simbolistica acestui video în care Bowie apare palid cu ochii acoperiţi de bandaje zăcând pe un pat de spital şi a spus că nu are legătură cu boala muzicianului aşa cum s-a speculat. "Pentru mine are o conotaţie biblică despre omul care renaşte şi nu are nicio legătură cu boala", a spus el.

Cu peste 136 de milioane de discuri vândute în întreaga lume şi cu o carieră artistică impresionantă, David Bowie a devenit celebru în 1972 cu 'The Rise and Fall of Ziggy Stardust and The Spider From Mars', şi a lăsat pentru posteritate hituri precum 'Heroes' (1977), 'Lodger' (1979) sau 'Scary Monsters' (1980).

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: secret
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close