Antena 3 CNN Timp liber Muzică Sişu, dat în urmărire generală de autorităţi

Sişu, dat în urmărire generală de autorităţi

Sişu, dat în urmărire generală de autorităţi
Sursa foto: Foto: bronews.com
08 Oct 2011   •   12:57
Rapperul Sişu a fost dat în urmărire generală. Sişu trebuie să se întoarcă în spatele gratiilor. El a fost condamnat la patru ani de închisore pentru trafic şi consum de stupefiante.

Potrivit deciziei de condamnare, cântăreţul a primit patru ani de închisoare, iar pedeapsa a fost redusa la 32 de luni datorită bunei purtări. Din cele 32 de luni, i se va scădea perioada în care a stat în detenţie, respectiv aproximativ un an şi jumătate.

Tudor Sişu nu a fost găsit de poliţişti şi nici nu s-a predat, astfel că a fost dat în urmărire.

Tudor Sişu a mai fost închis pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc. Sişu fusese arestat în octombrie 2003, la câteva zile după ce Poliţia a prins doi traficanţi de stupefiante din Târgovişte şi a făcut o percheziţie în apartamentul lui.

El a fost eliberat în octombrie 2005, iar în mai 2006 a fost din nou arestat.
 


×
Subiecte în articol: condamnare stupefiante inchisoare
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close