Antena 3 CNN Timp liber Turism Fodele, satul lui El Greco

Fodele, satul lui El Greco

Fodele, satul lui El Greco
31 Dec 2015   •   09:14
Cu o panoramă absolut fermecătoare asupra dealurilor înalte, căptușite cu plantații de măslini, chiparoși și leandri, Fodele este cea mai bună alegere dacă tânjești după o vacanță relaxantă, într-un loc în care tradițiile au rămas adânc întipărite în viața de zi cu zi a sătenilor.

Fodele, satul la 30 de km de Heraklion

Renumit mai ales pentru că aici s-a născut magnificul El Greco, poet, arhitect și pictor renascentist pe numele său Dominikos Theotokopoulos, satul Fodele ți se dezvăluie pe parcurs.
Odată cei ai pășit pe acest tărâm ești surprins de peisaje. Atât de multă vegetație, măslini bătrâni, viță de vie și incredibilele zorele albastre cresc peste tot, oriunde dai cu ochii. Satul predă călătorului nenumeroase lecții de istorie, adăpostind o mulțime de clădiri vechi, printre care casa pictorului, o bisericuță din secolul XI, și câteva fabrici vechi unde încă se mai produce ulei de măsline, în presele uzate. Este incredibil să vezi cum în acest sătuc uitat parcă de timp, se poate trăi atât de autentic, aflat la nici 30 de km distanță de capitala atât de cosmopolită și de modernă a insulei Creta.

Așezarea uitată de timp


Fodele este plin de mărturii ale secolelor trecute, iar centrul satului este dominat de doi platani bătrâni și scorburoși, la umbra cărora se odihnește un monument foarte detaliat ridicat în cinstea pictorului Dominikos Theotokopoulos. Pe alocuri găsești taverne și terase destul de moderne unde se servesc delicii specifice locului. În ciuda turismului atât de înfloritor, cei aproximativ 500 de localnici încă nu au uitat de obiceiuri și datini, lucrând cu grijă frumoase naproane și șervete, sau sculptând suveniruri în parfumatul lemn de măslin.

 

de Mădălina Isar

Sejur Creta

Hotel Flisvos Beach 2* – de la 361 euro/ persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport avion, transferuri, asistenta turistica in statiune. Detalii pe www.europatravel.ro , call center  021-9407.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close