Antena 3 CNN Timp liber Turism Noile plaje ale litoralului românesc vor fi publice. Turiştii vor putea să stea pe sectoarele de nisip fără să achite niciun leu

Noile plaje ale litoralului românesc vor fi publice. Turiştii vor putea să stea pe sectoarele de nisip fără să achite niciun leu

Noile plaje ale litoralului românesc vor fi publice. Turiştii vor putea să stea pe sectoarele de nisip fără să achite niciun leu
18 Mar 2016   •   15:54

Timp de cinci ani, plajele nou create în urma procesului de reabilitare a litoralului românesc vor rămâne publice. Sectoarele de nisip nu vor fi concesionate şi niciun agent economic nu va putea să perceapă vreo taxă prin amplasarea în zonele respective a unui şezlong sau beach bar, scrie Adevărul.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Turism care au fost prezenţi la Constanţa la întâlnirea cu hotelierii şi cu primarii staţiunilor litorale au dat asigurări turiştilor care vor veni în acest sezon estival pe litoral că se pot bucura de apă şi soare pe aceste sectoare de plajă fără să plătească niciun leu. Cine doreşte poate sta pe cearceaf sau şezlong fără să achite vreun leu.  

Din acest sezon estival, cinci sectoare de plajă din Mamaia, Constanţa şi Eforie Nord au fost reabilitate. Este vorba de Mamaia Sud (între Melody şi Pescărie), Tomis Nord (Pescărie - Delfinariu - strada Havana), Tomis Centru (străzile Havana - Renaşterii), Tomis Sud (strada Renaşterii - Portul Tomis) şi Eforie Nord (Steaua de mare - Belona). 

 

×
Subiecte în articol: plaje reabilitare litoral turisti
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close