Antena 3 CNN Timp liber Turism Sărbătorește Paștele în Thassos!

Sărbătorește Paștele în Thassos!

Sărbătorește Paștele în Thassos!
28 Mar 2016   •   16:31
Una dintre cele mai îndrăgite destinații de vacanță, nu doar în perioada verii, dar și în pragul sărbătorilor pascale, este Thassos. Turiștii de pretutindeni ajung pe aceste tărâmuri elene pentru a celebra cum se cuvine Învierea Domnului.

Tradiții, obiceiuri și evenimente dintre cele mai diverse se organizează pe Insula de Smarald, cu ocazia Paștelui, iar sătenii foarte credincioși, le-au păstrat cu sfințenie din cele mai vechi timpuri.

Astăzi, Thassos este considerată insula cu unele dintre cele mai frumoase obiceiuri și locul perfect în care să petreci câteva zile în care să te regăsești spiritual. Insula este recunoscută pentru zecile de lăcașuri sfinte în care au loc slujbe lungi, dar și pentru icoanele făcătoare de minuni, la care ajung an de an mii de pelerini.

Dacă vii aici, în mini-vacanța de Paște, fă-ți timp pentru a vizita Manastirea Arhanghelului Mihail. Este amplasată espectaculos, pe creasta unei stânci, deasupra mării și înconjurată de vegetație luxuriantă, pe dumul dintre Astris şi Aliki. Legenda spune că aici se află pironul care a străpuns una dintre palmele Mântuitorului, atunci când a fost răstignit pe cruce. Viziteaz-o în Vinerea Mare când au loc procesiunile, iar măicuțele îți vor da apă sfântă de la izvoarul care curge în peștera aflată în apropiere. 

În noapte Învierii mergi în satul Panagia să iei Lumina Sfântă de la Mănăstirea închinată Fecioarei Maria. După slujbă, aici au loc unele dintre cele mai frumoase obiceiuri. Focuri de artificii spectaculoase, dansuri tradiționale și preparate delicioase specifice locului. Tot aici, se gătește miel în crustă cu miere de pin, ulei de măsline și ierburi aromatice, care se servește alături de ouzo sau vin roșu parfumat.

 

de Mădălina Isar

Sejur Paste Thassos

Hotel Green Bay 3*- de la 139 euro + 399 lei, 3 nopti de cazare cu demipensiune + Masa festiva de Paste, tansport cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro , call center  021-9407.

×
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close