Antena 3 CNN Timp liber Turism Turul tradițiilor și al culturii în Thassos

Turul tradițiilor și al culturii în Thassos

Turul tradițiilor și al culturii în Thassos
20 Apr 2016   •   15:34
Pentru a înțelege în totalitate Insula de Smarald , trebuie neapărat să faci un tur al locului, să explorezi cele mai îndepărtate așezări cocoțate în munți, să guști din bucătăria locală, dar mai ales să participi la festivitățile tradiționale...

Îți poți începe incursiunea cu participarea la unul dintre cele mai importante evenimente culturale de pe întreaga insulă, Festivalul de Dramă Antică care se organizează în fiecare vară în cadrul teatrului antic din capitala insulei Thassos. Este locul unde cândva aveau loc lupte ale gladiatorilor, iar astăzi reprezintă cel mai important punct cultural unde se organizează evenimente dintre cele mai diverse. De asemenea, pentru a observa viața locală, poți participa la montarea unei nunți tradiționale în sate pitorești, cum ar fi Astris sau Theologos care și-au păstrat obiceiurile din cele mai vechi timpuri.

Dacă în perioada Paștelui pe întreaga insulă au loc tot felul de festivități precum și un dans al ploii, încă de la începutul verii cele mai importante așezări de pe insulă sunt pline de turiști grație evenimentelor culturale.

În Panagia spre exemplu are loc Carnavalul Insulei, unul dintre cele mai colorate evenimente din întreaga Grecia care aduce în prim plan artiști celebri, actori deghizați în diverse personalități, localnici care poartă măști specifice locului și turiști dornici de a explora o viață culturală nouă total diferită față de a altor insule grecești.

În Prinos începând cu luna iunie și până la sfârșitul lui august, se organizează mai multe evenimente, printre care concerte, dansuri tradiționale sau târguri de bunătăți. Printre evenimentele specifice se numără și Festivalul Mierii, când comercianții din toate așezările insulei vin aici pentru a-și expune pe tarabe diversele tipuri de miere servite în sticluțe cu forme inspirate.

 

 

De Mădălina Isar

Sejur Thassos 

Hotel Trypiti Bungalows 3*- de la 176 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu demipensiune, transport individual, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro,  sau la telefon 021.270.00.99.

×
Parteneri
A murit Costel Corduneanu, chiar pe masa de operatie
x close