Antena 3 CNN Timp liber Un șofer de camion a plâns de fericire când și-a revăzut motanul, după luni întregi de când dispăruse

Un șofer de camion a plâns de fericire când și-a revăzut motanul, după luni întregi de când dispăruse

Un șofer de camion a izbucnit în lacrimi în momentul în care motanul lui a reușit să se întoarcă acasă, după luni întregi în care l-a căutat peste tot.

Un șofer de camion a plâns de fericire când și-a revăzut motanul, după luni întregi de când dispăruse
Sursa foto: Lollypop Farm
01 Iun 2020   •   15:30

Matthew B. și pisica lui, Ashes, au fost plecați la drum, împreună, până când motanul a dispărut.

Ashes își însoțea stăpânul peste tot, chiar și când se afla la volan. Doar că în luna iulie, când au trecut prin Ohio, a scăpat, în mod accidental, din camion, când se afla în parcarea unui magazin.

Speriat fiind, în momentul în care s-a văzut singur, Ashes a intrat în tufiș, iar Matthew nu a mai reușit să-l găsească nicăieri. Devastat că și-a pierdut cel mai bun prieten, bărbatul l-a căutat peste tot și a anunțat pe toată lumea de dispariția motanului.

După luni de zile, Matthew și-a revăzut din nou motanul. Acesta fost găsit și dus la un cabinet veterinar, de unde a fost anunțat chiar stăpânul.

"M-am gândit la Ashes în fiecare zi. E un miracol", a povestit bărbatul când și-a revăzut patrupedul.

×
Subiecte în articol: Ohio Matthew Ashes
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close