Antena 3 CNN Actualitate Comunicaţiile jandarmilor din 10 august au fost desecretizate și ajung luni la DIICOT, după ultimatumul lui Marcel Vela

Comunicaţiile jandarmilor din 10 august au fost desecretizate și ajung luni la DIICOT, după ultimatumul lui Marcel Vela

Comunicaţiile jandarmilor din 10 august au fost desecretizate și ajung luni la DIICOT, după ultimatumul lui Marcel Vela
07 Dec 2019   •   11:31

Comunicaţiile realizate prin staţii de către jandarmi în seara zilei de 10 august 2018 au fost desecretizate și vor ajunge pe masa procurorilor DIICOT luni dimineață, după ce ministrul Marcel Vela a anunțat că aşteaptă din partea Jandarmeriei, până vineri seară, depunerea lor la dosar.

"Până în această seară, aştept o soluţie finală şi anunţul că s-a desecretizat tot. Dacă nu, consecinţele vor fi pe măsură. O să facem o analiză, pentru că şi secretarul de stat se ocupă, e şi o comisie care analizează, în funcţie de ceea ce vor decide împreună şi de concluziile pe care le vom trage, motivele întârzierii sau amânării, împreună vom decide în consecinţă", a spus Vela, la un post de televiziune.

Citește și: Ministrul Vela, reacție de ultimă oră în scandalul desecretizării discuțiilor din 10 august: „Eu bănuiesc ca e vorba de altceva; au încercat să evite să afle magistrații, presa, Diaspora”

Vela a explicat că aceste comunicaţii au fost secretizate de către unităţile de Jandarmerie din Constanţa, Ploieşti, Craiova şi Bucureşti pe motiv că cele aproape 300 de ore de convorbiri au avut în context şi unele discuţii cu privire la indicative ale unităţii sau proceduri militare, care, la rândul lor, au fost secretizate prin alte acte normative.

Potrivit ministrului, la acest moment, toate structurile MAI sunt evaluate şi urmează să se ia unele măsuri în funcţie de rezultatele acestor verificări.

"Toate forţele Ministerului Afacerilor Interne fie că sunt în domeniul auditului, controlului intern sau alte departamente care fac verificări sunt în acţiune şi vom trage o concluzie pe fiecare armă şi pe fiecare departament. Sunt multe lucruri care pot fi îmbunătăţite, nu neapărat că sunt în neregulă, dar că au fost tolerate de-a lungul anilor şi de conducătorii din armele din minister şi de miniştrii care s-au perindat prin această clădire", a precizat Marcel Vela.

În opinia sa, sunt prea mulţi oameni în birouri şi prea puţini pe stradă şi poate fi îmbunătăţită această proporţie în favoarea celor din stradă.


 

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close