Antena 3 CNN Actualitate Reacția medicului Adina Alberts, după ce BOR a decis că ritualul botezului rămâne neschimbat

Reacția medicului Adina Alberts, după ce BOR a decis că ritualul botezului rămâne neschimbat

Medicul Adina Alberts a comentat, joi, la Antena 3, decizia BOR de a nu modifica în vreun fel botezul, după ce în ultimii ani mai mulți bebeluși au murit în timpul acestui ritual, cel mai recent caz înregistrându-se la începutul lunii februarie.

Reacția medicului Adina Alberts, după ce BOR a decis că ritualul botezului rămâne neschimbat
Sursa foto: Antena 3
de Gabriel Dano    |    25 Feb 2021   •   21:44

"Cred că ar fi util, pe modelul campaniilor de acordare de prim ajutor, să existe o campanie de acest gen, amplă, la nivelul întregii țări, astfel încât preoții de peste tot să știe care sunt manevrele cele mai corecte atunci când se practică acest gest al botezului.

Pentru că sunt niște lucruri foarte importante: nu numai starea de sănătate a copilului este esențială - și categoric așa trebuie să fie, un consult al medicului înainte. Există și o modalitate clară în care nu ai voie să faci scufundarea copilului în acel vas cu apă și asta trebuie să știe orice preot", a spus medicul Adina Alberts, în emisiunea Sinteza Zilei.

Ritualul botezului rămâne neschimbat, a decis vineri Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Înainte de botez, preotul trebuie să aibă întâlniri cu părinții și nașii copilului, care să-l informeze despre starea copilului, după consultarea cu pediatrul.

„Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii”, se arată într-un comunicat al BOR.

 

×
Subiecte în articol: botez
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close