Antena 3 CNN Actualitate Bombă pe scena politică! Liviu Dragnea: Au fost negocieri la Cotroceni pentru fuziunea UNPR cu PNL

Bombă pe scena politică! Liviu Dragnea: Au fost negocieri la Cotroceni pentru fuziunea UNPR cu PNL

Bombă pe scena politică! Liviu Dragnea: Au fost negocieri la Cotroceni pentru fuziunea UNPR cu PNL
Sursa foto: Foto: Facebook
30 Iun 2016   •   16:10

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, detonează o bombă pe scena politică şi susţine că are informaţii conform cărora Valeriu Steriu şi Gabriel Oprea au fost la Cotroceni pentru a negocia fuziunea cu PNL.

Dragnea spune că le-a propus celor de la UNPR o fuziune prin absorbţie, încă dinainte de alegerile locale, dar când a venit momentul negocierii, cei de la UNPR s-au sucit şi au plecat la PNL.

”Unul dintre senatorii care a trecut la noi mi-a spus că domnul Oprea le-a mărturisit într-o ședință că s-a întâlnit cu domnul Iohannis la Cotroceni (...) Nu știu dacă este așa, dar această informație circulă și cei implicați trebuie să o lămurească. Dacă așa este, atunci este încălcare foarte gravă a Constituției”, a declarat Dragnea.

La rândul său, Valeriu Steriu neagă negocierea cu Iohannis. „Informaţiile despre prezenţa mea la Cotroceni sunt ca în bancurile cu Radio Erevan. Adevărul este că am fost la Cotroceni, dar nu să negociez. Adevărul e că nu am fost singur la Cotroceni, dar nu cu Gabriel Oprea, ci cu Liviu Dragnea şi Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, când toţi preşedinţii partidelor politice parlamentare am participat la consultarea cu partidele politice pe tema BREXIT”.

Administrația Prezidențială a reacţionat la acuzele lui Liviu Dragnea. ”Evident că președintele nu se implică în negocierile dintre partide. Este sub nivelul președintelui un astfel de demers!”, susține Administrația Prezidențială, potrivit stiripesurse.

După ce Iohannis și Steriu au infirmat eventuale discuţii purtate la Cotroceni, Dragnea a precizat că senatorul de Neamţ Octavian Bumbu a susţinut existenţa unor astfel de discuţii în prezenţa mai multor martori. "Înseamnă că domnul senator de la Neamţ ne-a minţit. Dacă nu s-au întâlnit la Cotroceni, asta e o veste bună pentru democraţie şi pentru Constituţie. Iar în legătură cu bancul de la Erevan, cred că asta e o chestiune serioasă şi era unul care făcea glumiţe. Nu mai e în politică. Eu zic că dl Steriu nu trebuie să meargă în zona asta. Asta era o chestiune foarte serioasă. Dacă n-a fost întâlnirea, înseamnă că dl senator ne-a minţit, spunând că dl Gabi Oprea i-a spus sau dl Gabi Oprea a minţit. Eram nouă inşi acolo la discuţii luni în Kiseleff", a susţinut Liviu Dragnea.

 

 

×
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close