Antena 3 CNN Actualitate Femeie decedată, lăsată în apartament de teama COVID-19. Fiica femeii, strigăt disperat de ajutor

Femeie decedată, lăsată în apartament de teama COVID-19. Fiica femeii, strigăt disperat de ajutor

Situație incredibilă în Capitală. O femeie care a murit, luni dimineață, se află în continuare de ore bune în apartamentul său din București pentru că toate instituțiile statului refuză să se implice de teama COVID-19, dar și din cauza birocrației. DSP și Medicina Legală pasează responsabilitatea de la una la cealaltă.

Femeie decedată, lăsată în apartament de teama COVID-19. Fiica femeii, strigăt disperat de ajutor
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    03 Aug 2020   •   17:51

Fiica femeii decedate a explica, în exclusivitate pentru Antena 3, situația în care se află în acest moment.

"Cei de la 112 au venit, cei de la SMURD au constatat decesul și mi-au lăsat o hârtie cu EKG-ul. Au spus că au chemat un echipaj de poliție, care este în fața blocului și așteaptă pe cineva de la DSP. Noi suntem izolate din data de 27, de când a fost ridicat soțul meu de acasă, el fiind confirmat sâmbătă noapte pozitiv.

Mi s-a spus să stau în casă. Ca să obțin un document pentru înmormântare, un document ca să mă pot deplasa în provincie, că acolo trebuie să o îngrop. O derogare, ceva, ca să pot să plec pentru că e sunt declarată izolată!

De la DSP mi-au spus să le trimit un email și să declar că sunt contact direct și să obțin de la ei o derogare ca să pot să merg să îmi îngrop mama. Stau cu mortul în casă și nu mă îndrumă nimeni", acuză fiica femeii.

Femeia speră acum ca autoritățile să găsească o soluție pentru drama ei. Soțul ei este confirmat pozitiv, iar ea nu are voie să părăsească domiciliul, nefiind testată pentru noul coronavirus. Reporterul Antena 3 Sergiu Cora a încercat să sune la DSP pentru a obține un punct de vedere, însă instituția nu a putut fi contactată.

×
Parteneri
Trei zile cu trei anotimpuri în România. Temperaturile scad drastic
x close