Antena 3 CNN Actualitate Ce spune Şeful Jandarmariei despre acuzaţii: ''Nu am primit nicio citaţie!''

Ce spune Şeful Jandarmariei despre acuzaţii: ''Nu am primit nicio citaţie!''

Acuzaţii grave la adresa şefilor Jandarmeriei. Potrivit unor surse, aceştia ar fi fost puşi sub urmărire penală de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Acuzaţiile ar avea legătură cu încasarea ilegală a unor sume de bani pe sute de ore suplimentare. Şeful Jandarmeiei Române, Bogdan Enescu, a vorbit în exclusivitate despre aceste acuzaţii.

Ce spune Şeful Jandarmariei despre acuzaţii: ''Nu am primit nicio citaţie!''
de Georgiana Adam    |    19 Sep 2020   •   17:13

''Trebuie să vă precizez că există o obligaţie de rezervă din partea mea vis-a-vis de activităţile şi cercetările desfăşurate în acest dosar, întrucât se află în faza de urmărire penală care nu este publică şi ceea ce impune din partea mea o reticenţă cu privire la date şi informaţii de interes în soluţionarea dosarului.

La acest moment nu există o informaţie certă cu privire la ceea ce dumnevoastră afirmaţi (...) Nu am informaţii oficiale cu privire la această situaţie. Nu am primit nicio citare printr-una din formele legale prevăzute de lege.

Este exclus ca eu să îmi fi acordat drepturi sau beneficii suplimentare sau nelegale, întrucât această atribuţie revine altor structuri din cadrul unităţii în care activez în momentul de faţă. Este exclus ca această situaţie să se întâmple în realitate'', a spus în exclusivitate la Antena 3, şeful Jandarmeriei Române, colonelul Bogdan Enescu.

Șeful Jandarmeriei și foștii șefi au fost puși sub urmărire penală pentru infracțiunea de uzurpare a funcției din Codul penal coroborate cu articolul 13 indice 2 din legea 78/2000 privind sancționarea faptelor de corupție.

Uzurparea funcţiei este ”fapta funcţionarului public care, în timpul serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-a produs una dintre urmările prevăzute în art. 297, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

Citiţi aici mai multe informaţii: Șeful Jandarmeriei Române, pus sub urmărire penală de DNA. Ar fi încasat ilegal sute de ore suplimentare

×
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close