Antena 3 CNN Actualitate Disponibilizări masive la CFR. 1.400 de oameni vor fi concediați

Disponibilizări masive la CFR. 1.400 de oameni vor fi concediați

Aproximativ 1.400 de persoane urmează să fie concediate, în urma unei decizii a CFR Marfă care vrea să reducă numărul de angajați, din cauza datoriilor mari pe care le are compania.

Disponibilizări masive la CFR. 1.400 de oameni vor fi concediați
Sursa foto: hepta
de Laura Dinu    |    21 Apr 2021   •   14:56

Consiliul de administrație al CFR Marfă a aprobat, miercuri, ca din cei 4,700 de angajați, 1,400 dintre aceștia să fie concediați. 

Cu pierderi de anul trecut de peste 2,7 miliarde de lei, CFR Marfă este la limita dezastrului, mai ales pentru că la această sumă se mai adaugă 400 milioane euro pe care statul român trebuie să îi recupereze pentru un ajutor pe care l-a acordat companiei în urmă cu câțiva ani.

Directorul general a fost împuternicit de consiliul de administrație să pună în aplicare această decizie. 

Compania estimează un câștig mediu lunar, pe baza cheltuielilor de natură salarială, de 4,861 lei, cu 0.1% sub nivelul din 2020, potrivit proiectului de venituri și cheltuieli pe anul 2021.

Mai mult decât atât, compania se așteaptă la o scădere de 14% a cheltuielilor salariale față de anul trecut.

”Cheltuielile de natură salarială programate în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2021 sunt mai mici cu 28,95% față de cele programate în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2020, aprobat prin HG nr. 212/2020 și cu 14,47% față de cele realizate la 31.12.2020”, se arată în proiectul CFR Marfă. 

La sfârșitul anului 2019, CFR Marfă avea 5.349 de angajați. 

Totodată, în proiectul de buget, este propusă creșterea veniturilor totale cu 75,58% (1 mld. lei) și reducerea cheltuielilor totale cu 11,5% (971 mil. lei), precum și un profit brut de 33 milioane lei. Profitul net este estimat la 986.000 lei, scrie Mediafax

×
Subiecte în articol: cfr marfa
Parteneri
Directorul ANM anunță prognoza meteo în România. În unele zone va ninge
x close