Antena 3 CNN Actualitate Circ în Parlament pe tema pensiilor speciale

Circ în Parlament pe tema pensiilor speciale

A fost scandal uriaş în Parlament, la dezbaterile pentru eliminarea pensiilor speciale.

Circ în Parlament pe tema pensiilor speciale
10 Dec 2019   •   18:36

Reprezentanţii pensionarilor care vor fi afectaţi de aceste modificări ameninţă cu procese în instanţă şi greve generale. "Nu am avut un regim de viaţă obişnuit, avem foarte multe interdicţii şi trebuie să fim compensaţi pentru suferinţa noastră", spun foştii diplomaţi, poliţişti, magistraşi şi grefieri.

În cele din urmă deputaţii din comisia de muncă au amânat luarea unei decizii în privinţa eliminării pensiilor speciale.

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a declarat marţi, după dezbaterile din Comisia pentru muncă pe tema pensiilor speciale, că PSD 'a orchestrat' o întâlnire la care au fost chemaţi reprezentanţii beneficiarilor de pensii speciale, dar niciunul al asociaţiilor de pensionari pe baza contributivităţii.

'Partidul Naţional Liberal a spus: eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia militarilor. Şi a fost punctul de vedere al celuilalt partid de opoziţie, care a inclus şi magistraţii. De partea cealaltă, am văzut poziţia Partidului Social Democrat, care au orchestrat o întâlnire la care au chemaţi absolut tot specialii, nu am văzut niciun reprezentant al asociaţiei pensionarilor, care nu beneficiază de indemnizaţie specială. Suntem obişnuiţi cu genul ăsta de întâlniri făcute de domnul Solomon, în care invită doar pe cei care sigur îi susţin punctul de vedere. (...) Şi eu cred că astăzi s-au separat lucrurile', a afirmat Roman.

El a spus că liberalii au solicitat ca la următoarea discuţie pe dezbaterea amendamentelor şi articolelor din proiectele de lege privind pensiile speciale să fie invitate şi celelalte asociaţii ale pensionarilor, care nu beneficiază de indemnizaţii speciale sau de serviciu.

×
Parteneri
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica
x close