Antena 3 CNN Actualitate Locale Un criminal în serie din Mehedinţi, condamnat la moarte, dar iertat de Ceuşescu, a ucis din nou

Un criminal în serie din Mehedinţi, condamnat la moarte, dar iertat de Ceuşescu, a ucis din nou

Constantin Moraru, un criminal în serie din Mehedinţi, condamnat la moarte prin împuşcare, dar iertat de Ceauşescu, a ucis din nou.

Un criminal în serie din Mehedinţi, condamnat la moarte, dar iertat de Ceuşescu, a ucis din nou
Sursa foto: Antena 3
de Adriana Drăghici    |    11 Mai 2021   •   16:01

Constantin Moraru a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce anchetatorii au descoperit că pe 18 martie 2021, şi-a ucis vecina, o femeie în vârstă de 76 de ani, din comuna Burila Mare.

Ancheta a durat aproape 2 luni, timp în care au fost audiate  mai multe persoane și strânse probe.

Anchetatorii au stabilit făptașul, după ce au luat probe ADN de pe gâtul femeii și din celulele epiteliale de sub unghii. În plus, rezultatele testului poligraf au confirmat că Moraru este cel care i-a luat viața vecinei sale.

Conform unor surse din anchetă, bărbatul își pregătise, deja, geamantanul, pentru momentul în care va fi ridicat de oamenii legii.

Bărbatul a mai fost închis timp de 18 ani, iar în urmă cu 17 ani a fost eliberat din detenție, deși, inițial, judecătorul dosarului l-a condamnat la moarte.

Criminalul în serie, condamnat la moarte prin împuşcare, iertat de Ceauşescu chiar de ziua lui

Conform portalului saptamana.net, prima victimă a bărbatului a fost o pensionară în vârstă de 75 de ani, fostă farmacistă, ce locuia singură într-un bloc din Drobeta Turnu Severin.

Pe data de 18 noiembrie 1983, bătrâna a fost găsită jefuită şi fără viaţă în garsonieră, cu multe lovituri pe corp şi un şanţ de ştrangulare la nivelul gâtului, de la o sfoară.

Cea de-a doua victimă a acestuia a fost tot un pensionar din Severin în vârstă de 60 de ani, care locuia, la fel, singur într-o casă. Pe data de 4 octombrie 1984, omul a fost găsit mort, strâns de gât, cu două coaste rupte, urme de lovituri şi multe bunuri furate din casă.

Mult mai târziu, pe data de 28 august 1986, bărbatul îi ucide şi pe soţii Gomoiu din Severin, el medic pensionar de 88 de ani paralizat la pat şi ea în vârstă de 75 de ani.

Scopul omorului a fost tot jaful, deoarece acesta aflase că aceştia au bani mulţi în casă. Pe bătrână a doborât-o lovind-o pe la spate cu o ţeavă din aluminiu de la un aspirator, după care a ştrangulat-o cu o sfoară.

Imediat a intrat într-o cameră unde stătea bătrânul bolnav şi după ce l-a lovit peste faţă cu aceeaşi ţeavă de aluminiu l-a ştrangulat cu un cordon. Tot ce a furat din casă a încărcat în 3 saci şi i-a dus la locuinţa sa din Burila Mare.

Greşeala criminalului, dacă se poate spune aşa, a fost că a doua zi a venit iarăşi la casa soţilor ucişi şi le-a mai furat o butelie, tăind furtunul de cauciuc cu un cuţit. Butelia a lăsat-o spre păstrare la un cunoscut din oraş, spunând că a adus-o la încărcat.

Condamnat la moarte prin împuşcare, Constantin Moraru a fost iertat chiar de ziua lui, în anul 1988, după ce Nicolae Ceauşescu a dat un decret, iar sentinţa criminalului a fost schimbată în 25 de ani închisoare.

×
Subiecte în articol: Constantin Moraru criminal in serie
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close