Antena 3 CNN Actualitate Deputat ALDE despre situația Spitalului din Suceava: De sâmbătă până luni au murit 20 de persoane

Deputat ALDE despre situația Spitalului din Suceava: De sâmbătă până luni au murit 20 de persoane

Situație bulversantă la Spitalul Județean din Suceava. Deputatul PNL Alexandru Băișanu spune că în doar trei zile ar fi murit 20 de oameni, despre care nimeni nu spune nimic.

Deputat ALDE despre situația Spitalului din Suceava: De sâmbătă până luni au murit 20 de persoane
30 Mar 2020   •   18:23

”Azi am mai primit o informație, așa cum primesc aproape în fiecare zi de la cei care lucrează la spital. De vineri până sâmbătă au murit șase oameni, iar până luni au mai murit 14 oameni. Cauza morții nu a fost încă elucidată până în momentul de față. România nu știe în momentul de față ce se întâmplă de fapt la Suceava”, a declarat deputatul PNL.

Managerul Spitalului spune că există o comunicare transparentă cu DSP și că nu există lucruri care să fie ascunse.

”Exclus! Avem o comunicare permanentă cu DSP. E greu de spus cât la % din personal va fi infectat cu COVID-19. Noi ne dorim o gamă cât mai largă pentru pacienți și personal. Se confirmă 20 de morți în ultima săptămână. Intru acum într-o ședință să aflu toate detaliile”, a declarat Florin Filip, manager intermiar al Spitalului din Suceava, pentru Antena 3.

×
Subiecte în articol: coronavirus Suceava
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close