Antena 3 CNN Actualitate Documentul care a permis uciderea ursului Arthur

Documentul care a permis uciderea ursului Arthur

Oana Zamfir a prezentat documentele care lămuresc situația legată de uciderea ursului Arthur. Potrivit hârtiilor, este clar că nu este vorba despre vânătoarea unui animal care să fi pus în pericol viețile oamenilor, ci este vorba despre un trofeu.

Documentul care a permis uciderea ursului Arthur
Sursa foto: agentgreen.ro
de Laura Dinu    |    06 Mai 2021   •   13:55

Realizatoarea emisiunii ”Obiectiv” a prezentat, în primul rând, solicitarea săteanului care reclamă faptul că o ursoaică, nu un urs, este cea care îi omoară animalele. Potrivit documentului, la șase luni după ce animalul i-a călcat gospodăria, săteanul Gheorghe spune foarte clar că ”ursoaica este și foarte agresivă, deja 3 câini ne-au dispărut”. Acesta spunea că animalul i-a luat și 7 oi, pe lângă alte 18 luate anterior dar și 5 capre. Nimic despre punerea în pericol a oamenilor, ceea ce este un criteriu extrem de important atunci când se decide ce se întâmplă cu un astfel de animal. 

”Acesta este documentu de derogare privind săritură maximă peste etape. Pentru că, în cazul unei ursoaice, directiva europeană interzice uciderea. Trebuie să fie multe tentative, dacă se dovedește a fi eșuate, de relocare. Mai ales că rămân puii. Potrivit legislației, ursoaica trebuia relocată”, a spus Oana Zamfir. ”Aici a fost vorba despre un prinț căruia să i se dea ocazia să pună în colecția sa un trofeu atât de important”. 

De asemenea, realizatoarea a prezentat ”raportul din 19 martie asupra acțiunii derulate în baza derogării obținute nr.7, din 18.03.2021. Gestionarul fondului cinegetic AVPS ”BOTOS”, specia pentru care s-a acordat derogarea, urs brun”. Stadiul de dezvoltare al exemplarului, adult, starea exemplarului după recoltare, mort, vârsta aproximativă, 17 ani, sexul, masculin”. 

”A fost legal. Atât vă pot spune!”

Cei de la vârful Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna susțin că prințul ar fi primit autorizație de la Ministerul Mediului pentru a-l vâna pe ursul trofeu.

”A fost legal. Atât vă pot spune. Deci, de ce s-a împușcat? Aia e altă mâncare de pește.

E o directivă europeană prin care ursoaicele nu se împușcă. Ce facem cu puii după aia? Îi lăsăm orfani? Ursoaicele se relocă. Dar în cerere nu a fost specificat ursoaică. A fost specificat urs.

Ministerul a soluționat cererea omului, dându-i o derogare favorabilă de împușcare a unui urs Arthur”, a declarat Gheorghe Neagu, director executiv al Agenției de Protecție a Mediului, Covasna.

”În mod abuziv, s-a folosit un document semnat de ministrul Mediului, pentru a ”extrage” un urs potențial periculos (în fapt, o ursoaică), pentru o partidă de vânătoare de trofeu, lucru total ilegal”

Senatorul USR, Mihai Goțiu, a postat un mesaj, pe o rețea socială, în care afirma că ”în mod abuziv, s-a folosit un document semnat de ministrul Mediului, pentru a ”extrage” un urs potențial periculos (în fapt, o ursoaică), pentru o partidă de vânătoare de trofeu, lucru total ilegal”. 

”DESPRE UCIDEREA URSULUI ARTHUR. Și despre reacțiile premierului Florin Cîțu și a ministrului Mediului Tanczos Barna

Nici n-aș putea cataloga ce e mai revoltător: uciderea ursului Arthur, despre care ecologiștii de la Agent Green și VGT spun că ar fi cel mai mare exemplar observat în România, ori declarațiile făcute de membrii Guvernului.

”Se pare că nu e cel mai mare urs” a spus prim-ministrul României, Florin Cîțu, de parcă despre asta e discuția, și nu despre faptul că, în mod abuziv, s-a folosit un document semnat de ministrul Mediului, pentru a ”extrage” un urs potențial periculos (în fapt, o ursoaică), pentru o partidă de vânătoare de trofeu, lucru total ilegal.

Tanczos Barna, ministrul Mediului, zice și el că așteaptă rapoartele anchetelor oficiale, ale Gărzii de Mediu, respectiv ale Gărzii Forestiere, pentru a se stabili dacă a fost împușcat ursul pentru care s-a dat derogare și nu altul. De parcă o banală verificare (s-a dat derogare pentru o ursoaică, dar s-a împușcat un mascul) nu răspunde cât se poate de clar, înainte de orice procedură birocratică, despre ce fel de ”extragere a fost vorba.

Deloc întâmplător, despre problema urșilor am discutat de mai multe ori cu Tanczos Barna, și în Senat, și după ce a fost numit ministru și de fiecare dată i-am semnalat problema: atâta vreme cât se discută despre ”cote de intervenție” orice derogare poate duce la o vânătoare ilegală, în care nu urșii așa-zis periculoși (asta e o altă discuție) ajung să fie împușcați, ci masculii cei mai reprezentativi ai speciei, considerați a fi trofee. Adică urșii care au cel mai mic grad de pericol pentru oameni și bunurile lor – pentru că tocmai faptul că sunt masculi alfa le permite să aibă teritorii bine delimitate și se descurcă să trăiască în sălbăticie fără să fie nevoiți să se apropie de sursele de hrană din așezările umane.

Așadar, pot depune mărturie că domnului ministru i-a fost adusă la cunoștință situația (și nu, n-am fost eu singurul care l-a informat), dar a continuat să o nege. Iar faptul că un prinț de prin alte colțuri ale Europei a ajuns să-l ”extragă” pe Arthur are relevanță nu atât prin calitatea lui de prinț, ci prin aceea că ne arată că nu e vorba de un fapt izolat, de un accident, ci de o rețea care utilizează ”derogările” pentru a atrage vânători de trofee (și evident pentru a încasa sume considerabile pentru acest ”privilegiu”. Că nu cred că-și închipuie cineva că prințul ”de poveste” a aflat de la rubrica de mică publicitate a Guvernului României și a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, că într-un oarecare sat din Covasna, cu greu de găsit pe hartă, se organizează o vânătoare.

Din păcate, cam asta e ”expertiza” premierului și a ministrului Mediului în domeniul protecției biodiversității. A unei biodiversități din care face parte și omul și de care depinde calitatea vieții umane. Dar asupra acestui aspect, voi reveni”, a scris Mihai Goțiu pe o rețea socială. 

DESPRE UCIDEREA URSULUI ARTHUR. Și despre reacțiile premierului Florin Cîțu și a ministrului Mediului Tanczos...

Publicată de Mihai Goţiu pe Miercuri, 5 mai 2021

UPDATE. "În legătură cu controversa privind vânătoarea unui urs, au existat mai multe relatări de presă în care au fost redate informații incorecte care au culminat cu menționarea eronată a unor membri ai Casei de Liechtenstein, care nu au nicio legătură cu acest eveniment. Identificările eronate ale personajelor au cauzat, de asemenea, daune (reputaţionale) pentru prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein și tatăl sau, prințul Nikolaus von Liechtenstein, președintele Societății Europene Coudenhove-Kalergi. Aceștia precizează că nu au fost prezenți în România în martie 2021 și nu au participat niciodată la vânătoarea unui urs în România sau în altă țară. Că atare, pornind de la eroarea dumneavoastră de documentare, vă atragem atenția că prințul Josef-Emanuel von Liechtenstein și tatăl sau, prințul Nikolaus von Liechtenstein, nu au nicio legătură cu evenimentul menționat anterior, despre care ați relatat în diferite materiale de presă", se arată într-o informare a Casei de Liechtenstein.

×
Subiecte în articol: Arthur document
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close