Antena 3 CNN Actualitate Informații în exclusivitate din dosarul 10 august. Cine a greșit în dosar și de ce a fost redeschis

Informații în exclusivitate din dosarul 10 august. Cine a greșit în dosar și de ce a fost redeschis

Antena 3 a obținut informații în exclusivitate despre redeschiderea dosarului 10 august. Este vorba despre acuzațiile de abuz în serviciu, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la purtare abuzivă, acuzații aduse foștilor șefi ai jandarmeriei, inițial clasate. Jurnalistul Adina Anghelescu a intrat în direct printr-o convorbire telefonică și a dat detalii despre motivele redeschiderii dosarului.

Informații în exclusivitate din dosarul 10 august. Cine a greșit în dosar și de ce a fost redeschis
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    05 Aug 2020   •   18:50

Lucrurile stau așa din datele pe care eu le am. Când s-a dat clasarea, de fapt infirmarea parțială care privea acuzațiile aduse șefilor Jandarmeriei, soluția s-a dus la Procurorul General, Gabriela Scutea, întrucât șefa DIICOT-ului, doamna Georgiana Hosu, s-a abținut, pe motiv că a fost unul dintre procurorii de caz în dosar. Numai că, surpriză! Doamna Scutea i-a respins abținerea pe motiv că Georgiana Hosu nu a făcut acte efective din dosar, ci a semnat doar niște adrese către niște instituții.

Drept urmare, iată că plângerile care au fost făcute de către anumite asociații, toate au fost trimise înapoi către șefa DIICOT. Motivul de azi al infirmării Ordonanței de clasare dată de DIICOT, este foarte interesant. Și anume, faptul că nu a fost realizată o cercetare efectivă de către procurorul de caz. 

Cu alte cuvinte, procurorul nu ar fi audiat toate persoanele din dosar, suspecți sau persoane vătămate, martorii care apăreau în dosarul ce le-a sosit lor, la DIICOT, prin declinare de competență de la secția Parchetelor Militare și pe care cei trei procurori îi anchetaseră, îi audiaseră, au făcut anchetele până la declinarea dosarului la DIICOT și tot procurorul de caz trebuia să îi audieze și pe cei trei șefi din Jandarmerie, dar acesta nu a emis citații pentru ca cei trei șefi puși sub acuzare de către secția Parchetelor Militare și pentru care se extinsese urmărirea penală să vină la audieri”, a declarat Adina Anghelescu la Antena 3.

DIICOT a cerut redeschiderea dosarului 10 august, după ce inițial acuzațiile au fost clasate

Dosarul 10 august se redeschide, la doar 20 de zile după ce fusese clasat. Este vorba despre reluarea acuzațiilor la adresa șefilor Jandarmeriei care fuseseră inițial secretizate.

Se va redeschide urmărirea penală asupra șefilor Jandarmeriei, cei care au fost audiați în acest dosar și acuzați de abuz în seriviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Ce interese sunt la mijloc

Astfel, se va redeschide urmărirea penală asupra maiorului Laurențiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi Bucureşti, comisarului-șef Mihai Chirică, fost secretar de stat în MAI pentru relaţia cu prefecţii, colonelului Sebastian Cucoș, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române, respectiv colonelului Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române.

Decizia vine la solicitarea DIICOT după ce mai mulți petenți - manifestanți care au făcut plângeri penale împotriva jandarmilor - au cerut redeschiderea dosarului. 

Clasarea dosarului a avut loc acum 20 de zile. Nu se cunoaște încă motivarea redeschiderii. La aproape 2 ani de la reprimarea violentă a mitingului diasporei din Piața Victoriei, procurorii DIICOT au clasat parțial, pe 15 iulie, dosarul 10 august. Procurorii DIICOT spun că nu există probe că a fost vorba despre o tentativă de lovitură de stat, așa cum a susținut Jandarmeria Română.

×
Subiecte în articol: Adina Anghelescu dosar 10 august
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close