Antena 3 CNN Actualitate Facturi cu 300% mai scumpe la încălzire, începând de iarna următoare

Facturi cu 300% mai scumpe la încălzire, începând de iarna următoare

Facturi uriașe la încălzire începând de iarna următoare, asta ar putea plăti milioane de români.

Facturi cu 300% mai scumpe la încălzire, începând de iarna următoare
Sursa foto: pixabay
de Laura Dinu    |    10 Mai 2021   •   11:02

O nouă lege prin care este definit consumatorul vulnerabil este dezbătută astăzi în comisia de specialitate din Senat. Potrivit modificărilor, aproape toți bucureștenii ar putea să nu mai primească subvenție la căldură pentru că nu se mai încadrează, ceea ce înseamnă că iarna următoare facturile ar putea fi mai mari cu până la 240% decât iarna trecută. 

Situația diferă de la un oraș la altul, în funcție de cât de mult este subvenționată gigacaloria. În Constanța, de exemplu, oamenii vor trebui să scoată cu până la 300% mai mult din buzunar pentru factura la căldură, începând cu iarna următoare. 

Legea îi protejează însă pe cei cu venituri mici care vor primi 250 de lei pe lună pentru gaze naturale și 500 de lei pe lună pentru energie electrică, dacă au venituri sub 810 lei pe lună/persoană în cazul familiei și sub 1445 de lei în cazul persoanei singure.

Deciziile vor fi luate de fiecare primărie în parte. 

×
Subiecte în articol: factura
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close