Antena 3 CNN Actualitate Gabriela Firea: Renunț la vigneta antipoluare pentru București, însă nu renunț la Proiectul Oxigen

Gabriela Firea: Renunț la vigneta antipoluare pentru București, însă nu renunț la Proiectul Oxigen

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, că a luat decizia să renunțe taxa Oxigen pentru București, însă nu va abandona întreg proiectul antipoluare, care prevede și alte măsuri în afara vignetei ecologice.

Gabriela Firea: Renunț la vigneta antipoluare pentru București, însă nu renunț la Proiectul Oxigen
Sursa foto: sursă foto: Agerpres.ro
25 Feb 2020   •   10:24

”Cetățenii resping ideea de restricție, resping ideea de vignetă ecologică. Noi în acest moment nu suntem dispuși să fim de acord cu o măsură care s-a aplicat cu succes în întreaga Europă”, a spus Gabriela Firea.

”Vreau să îi asigur pe toți cei care vor să luptăm real cu poluarea, și să ne dăm mâna autorități centrale, locale și cetățeni, (...) că nu abandonez proiectul Oxigen pentru că el nu cuprinde doar vigneta antipoluare. Proiectul Oxigen pentru București cuprinde mult mai multe proiecte: plantări de copaci, achiziționarea de autoturisme nepoluante, știți bine că a fost preocuparea mea din prima zi de mandat, străzi poduri pasaje pentru fluență în trafic, pistele de biciclete, verificarea șantierelor și insitenta noastră pentru MInisterul Mediului pentru a verifica mai în amănunt gropile de gunoi” a spus Firea.

”Decizia este, chiar dacă cu sufletul neîmpăcat, e că renunț la vigneta antipoluare. Renunț la această vignetă pentru că trebuie să ascult bucureștenii și pentru că ei în număr foarte mare s-au pronunțat împotriva acestei vignete ecologice pe care am dorit să o introduc. Probabil că nu am fost foarte bine pregătiți cu toții. Noi ca autoritate ne-am pregătit, dar, probabil că ar fi fost nevoie de o perioadă mai lungă de acomodare”, a mai spus primarul general al Capitalei.

În urmă cu o săptămână, Gabriela Firea a organizat un referendum pe Facebook, în urma căruia ar fi primit peste 15.000 de mesaje, dintre care 90% de renunţare la taxa Oxigen.

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close