Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis: "Restricţiile de circulaţie pe timp de noapte se elimină din acest weekend! Din 15 mai, se elimină masca în exterior, cu excepţia spaţiilor aglomerate!"

Klaus Iohannis: "Restricţiile de circulaţie pe timp de noapte se elimină din acest weekend! Din 15 mai, se elimină masca în exterior, cu excepţia spaţiilor aglomerate!"

Președintele Klaus Iohannis a prezentat, joi, la Palatul Cotroceni, concluziile ședinței convocate mai devreme în cursul zilei, la care au participat premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna, miniștrii Lucian Bode (Interne), Nicolae Ciucă (Apărare), Ioana Mihăilă (Sănătate) şi secretarul de stat, șeful DSU, Raed Arafat și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), dr. Adriana Pistol.

Klaus Iohannis: "Restricţiile de circulaţie pe timp de noapte se elimină din acest weekend! Din 15 mai, se elimină masca în exterior, cu excepţia spaţiilor aglomerate!"
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    13 Mai 2021   •   18:02

"Am discutat despre pandemie, vaccinare şi măsuri de relaxare. Vedem că pandemia parcă s-a redus un pic, putem să respirăm mai ușurați. Trebuie să ne pregătim pentru România post-pandemie şi nu îmi doresc să fie identică cu România dinainte de pandemie. O Românie în care salariile cresc", a spus Iohannis.

Ţintele de vaccinare de care depinde marea relaxare

"Campania de vaccinare a prins viteză. Avem în fiecare zi peste 100.000 de persoane care se vaccinează. Este însă nevoie de mai mult! Am stabilit niște ţinte:

  • la 1 iunie, 5 milioane vaccinate;
  • la 1 iulie, 6 milioane vaccinate;
  • la 1 august, 7 milioane de persoane vaccinate

De aceste ținte depind măsurile de relaxare", a adăugat Iohannis, pledând, din nou, în favoarea vaccinării.

Măsurile propuse joi și care urmează să fie adoptate prin decizie a Guvernului, potrivit președintelui:

Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior şi se elimină restricțiile de circulație, noaptea

  • Din 15 mai se elimină portul măștii în exterior cu câteva excepții: târgurile, piețele sau stațiile mijloacelor de transport public;
  • Din acest weekend, se elimină restricțiile de circulație pe timp de noapte și, de asemenea, se va renunța simultan la orice restricție care vizează programul operatorilor economici;
  • Tot din weekendul care urmează activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate;
  • Nunțile, botezurile, mesele festive pot avea loc din 1 iunie. În exterior pot participa maxim 70 de persoane, în interior maxim 50 de persoane. Dar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, se renunță la restricționarea numărului de participanți;
  • Similar, la sălile de sport, numărul de participanți e restricționat, dar dacă managerul garantează că sunt toate persoanele vaccinate, numărul de participanți poate să crească;

În ceea ce privește școlile, este previzibil ca în următoarele săptămâni majoritatea localităților să intre în scenariul verde.

"E foarte probabil ca anul școlar să se încheie cu toți elevii în școala și este foarte de dorit ca anul școlar să se încheie cu majoritatea românilor vaccinați", a estimat președintele.

Declarațiile lui Klaus Iohannis vin în contextul în care Capitala României a reintrat oficial, de joi, în scenariul verde iar agenții economici din industria ospitalității şi din industria spectacolelor pot primi public în limita a 50% din capacitate.

De asemenea, potrivit informațiilor oficiale, peste 2,6 milioane de români au fost vaccinați anti-COVID cu ambele doze.

Prefectul Capitalei: București, în scenariul verde dar restricțiile de circulație pe timp de noapte rămân

Capitala României trece în scenariul verde, după ce rata de infectare a scăzut sub 1,5 la mie timp de trei zile consecutiv. Anunțul a fost joi făcut de prefectul de București, Alin Stoica.

Potrivit prefectului, redeschiderea sectorului HoReCa şi a teatrelor şi sălilor de spectacole se va face la o capacitate de 50% pentru sălile de spectacole şi pentru restaurante.

"Vor fi permise evenimente de tip drive-in şi evenimente culturale in aer liber cu pana la 300 de participanți. În scenariul ministerelor Sănătății şi Educației, redeschiderea școlilor cu prezenta fizica a tuturor elevilor se face la scăderea sub 1 la mie a incidenței.

Deocamdată, ne aflăm în scenariul hibrid în care, în București, doar preșcolarii, elevii ciclului primar şi cei din clasele terminale merg la cursuri cu prezență fizică", a precizat prefectul.

El a estimat că, dacă tendința actuală se menține, rata de infectare va scădea sub 1 la mie într-o săptămână sau două, în cazul în care nu apar alte "influențe negative".

Eventuala scădere sub 1% a ratei de infectare nu va aduce relaxări suplimentare pentru agenții economici dar va permite redeschiderea completă a școlilor.

În contextul actual, nunțile şi botezurile nu se pot organiza, a adăugat prefectul, menționând că restricția de circulație între orele 22 şi 5 se va menține iar cel abilitat să anuleze acestă măsură este guvernul.

×
Subiecte în articol: restricţii Klaus Iohannis
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close