Antena 3 CNN Actualitate Capitala, înconjurată de 11 localități în carantină! Traficul se desfășoară extrem de greu la această oră

Capitala, înconjurată de 11 localități în carantină! Traficul se desfășoară extrem de greu la această oră

Traficul la intrarea în București se anunță unul de coșmar astăzi, după ce polițiștii au organizat filtre și păzesc intrările și ieșirile din 11 localități din jurul Capitalei, aflate în carantină. Șoferii care trebuie să ajungă la muncă în Capitală trebuie să oprească și să prezinte declarațiile pe proprie răspundere. În această situație se află chiar și premierul Ludovic Orban, care are reședința în comuna Dobroești.

Capitala, înconjurată de 11 localități în carantină! Traficul se desfășoară extrem de greu la această oră
Sursa foto: Hepta
de Laura Dinu    |    23 Noi 2020   •   08:00

11 localități din jurul Capitalei sunt, în acest moment, în carantină, după ce rata de infectare a explodat. Vorbim despre Ciorogârla, Clinceni, Berceni, Chiajna, Bragadiru, Otopeni, Mogoșoaia, Corbeanca, Măgurele, Popești-Leordeni și Dobroești. 

În această ultimă comună locuiește și prim-ministrul României, Ludovic Orban, iar mașina în care se află acesta ar trebui să fie oprită la fel ca toate celelalte autoturisme care trec prin filtrul organizat de poliție și jandarmerie. Acesta spune că nu va circula cu declarația pe propria răspundere, ci doar cu legitimația de serviciu și a declarat că nu se va muta la Vila Lac în perioada restricțiilor. 

Rata de infectare în Dobroești a sărit peste 10 la mia de locuitori, iar filtre de polițiști se află deja la fiecare intrare și ieșire din localitate, în ciuda faptului că acest lucru i-a pus puțin la încercare pe oamenii legii, deoarece comuna are o mulțime de intrări și ieșiri către și dinspre Capitală. 

În acest moment, absolut toate mașinile care tranzitează localitatea sunt oprite pentru a fi verificate declarațiile pe propria răspundere.

Una dintre cele mai mari rate de infectare din județul Ilfov este în Bragadiru, iar autoritățile au luat măsuri dure. 

Și comuna Chiajna a fost carantinată după ce a sărit pragul de 10,78 de infectări la mia de locuitori. 

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a semnat ordinele și pentru restul localităților amintine mai sus. Oamenii au fost anunțați de măsura instituirii carantinei prin mesaje Ro-Alert. 

Aglomerație pe Centura Capitalei și pe DN4, în zona Popești-Leordeni

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al DN4, în zona localității Popești-Leordeni, dar și pe Centura Capitalei, în zona localităților Mogoșoaia, Chitila și Domnești.

De asemenea, pe autostrada A2 București-Constanța, între kilometrii 33 – 36, localitatea Fundulea, județul Călărași, traficul rutier a fost deviat de pe calea 1 (sensul către Constanța) pe celălalt sens, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție.

Și pe tronsonul kilometric 27 – 17 (Brănești - Cernica, județul Ilfov) al A2, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul către București) pe sensul opus, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție. Măsura devierii se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile, scrie Mediafax. 

Șoferii sunt sfătuiți să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare și să crească distanţa de siguranţă între vehicule.

×
Subiecte în articol: localitati carantină
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close