Antena 3 CNN Actualitate Carantină în Maramureş. Rata de infectare a explodat după o nuntă cu 150 de persoane

Carantină în Maramureş. Rata de infectare a explodat după o nuntă cu 150 de persoane

Autorităţile judeţului Maramureş au decis plasarea localităţii Vişeul de Jos în carantină timp de 14 zile, de luni dimineaţa, după ce rata de infectare a depăşit cu mult pragul de 3 la mie, care permite impunerea unei astfel de măsuri.

Carantină în Maramureş. Rata de infectare a explodat după o nuntă cu 150 de persoane
Sursa foto: antena3.ro
de Vasile Dale    |    25 Oct 2020   •   19:10

Concret, rata de infectare a ajuns la 4,33 la mia de locuitori iar accelerarea transmiterii virusului s-a produs, cel mai probabil, după o nuntă care a avut loc săptămâna trecută şi la care au luat parte aproximativ 150 de persoane.

15 dintre participanţii la nuntă au fost testaţi pozitiv la COVID-19 şi, în scurt timp, au fost depistate alte 15 persoane infectate, astfel că numărul bolnavilor de COVID este în prezent de 30.

În Maramureş, Vişeul de Jos este a doua localitate care intră în carantină.

Anterior, această măsură a fost dispusă în comuna Petrova, unde rata de infectare a depăşit 5 la mie.

Maramureş: Un municipiu pe roşu şi două localităţi în carantină

La nivelul judeţului, municipiul Baia Mare este în scenariul roşu, alături de alte trei localităţi, fără a fi instituită carantina.

Măsura carantinării unei localităţi interzice deplasarea rezidenţilor în afara acesteia pe perioada în care restricţia este în vigoare.

Punctele de acces în localitate sunt păzite de poliţie.

Tranzitul localităţii carantinate de către nerezidenţi este permis în cazuri justificate, însă acestora le sunt intrezise oprirea şi staţionarea.

 

×
Subiecte în articol: Vişeul de Jos carantină
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close