Antena 3 CNN Actualitate Margherita de la Clejani, prinsă drogată la volan, în urma unui accident

Margherita de la Clejani, prinsă drogată la volan, în urma unui accident

Margherita, fiica Vioricăi de la Clejani, a fost prinsă drogată la volan, în urma unui accident pe care l-a provocat.

Margherita de la Clejani, prinsă drogată la volan, în urma unui accident
Sursa foto: instagram.com
de S.T.    |    23 Mai 2020   •   11:06

Brigada Rutieră anunță că accidentul a fost sesizat în jurul orei 6.00.

Margherita din Clejani circula pe bd.Gheorghe Șincai când a pierdut controlul și a intrat într-o mașină parcată, transmite Poliția.

Nu au fost victime, iar Margherita din Clejani nu a consumat alcool, dar pentru că avea o atitudine necorespunzătoare și gesturile necontrolate, polițiștii au testat-o cu aparatul DrugTest.

Acesta a indicat prezența în organism a substanțelor psihoactive, astfel că Margherita a fost dusă la INML. 

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.2 din Codul Penal.

Margherita de la Clejani, prinsă drogată la volan

×
Subiecte în articol: Margherita de la Clejani droguri
Parteneri
Termoenergetica opreşte iar apa caldă şi căldura, 5 zile, în Bucureşti
x close