Antena 3 CNN Actualitate Măsuri fără precedent pe aeroporturile din toată ţara. Ce trebuie să ştie cei care ajung pe Otopeni

Măsuri fără precedent pe aeroporturile din toată ţara. Ce trebuie să ştie cei care ajung pe Otopeni

Este alertă pe toate aeroporturile din România. Autorităţile au impus măsuri drastice de teama unor posibile contaminări în condiţiile în care tot mai mulţi români se întorc acasă din zonele afectate de coronavirus. Pe aeroportul Otopeni la fiecare patru ore terminalul sosiri este dezinfectat, iar omenilor care vin din zonele afectate de virus medicii le iau temperatura.

Măsuri fără precedent pe aeroporturile din toată ţara. Ce trebuie să ştie cei care ajung pe Otopeni
25 Feb 2020   •   17:17

Zilnic, sunt cel puţin 10 zboruri din Italia care aterizează pe aeroportul din Otopeni. De duminică seara oamenii trec printr-un filtru special amenajat în terminal. Mulţi vin în România ca să scape de virusul care se răspândeşte în Italia.

''O dată la patru ore angajaţii aeroportului dezinfectează acele zone din terminalul sosiri unde ajung pasagerii din Italia. De asemenea, medicii DSP şi poliţistii de frontiereă stau de vorba cu oamenii şi încearcă să afle daca au simptome care ar putea indica o infecţie cu coronavirus'', a transmis de pe Otopeni, Vlad Ungar, reporter Antena 3.

Pasagerii care refuză să completeze formularul cu simptomele bolii nu vor putea să intre în România. Oamenii trebuie să predea documentul atunci când le arată paşaportul poliţiştilor de frontieră.

Opt mii de români sunt prinşi în localităţile itlaiene aflate în carantină.

×
Subiecte în articol: coronavirus masuri aeroport Otopeni
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close