Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Culturii, în izolare la domiciliu, la o zi după ce a fost vaccinat împotriva COVID

Ministrul Culturii, în izolare la domiciliu, la o zi după ce a fost vaccinat împotriva COVID

Ministrul Culturii a anunțat joi că a intrat în izolare la domiciliu, la o zi după ce a fost vaccinat împotriva COVID. Bogdan Gheorghiu a intrat în contact direct cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2 și urmează să își facă testul pentru a afla dacă este sau nu infectat cu noul coronavirus.

Ministrul Culturii, în izolare la domiciliu, la o zi după ce a fost vaccinat împotriva COVID
Sursa foto: Bogdan Gheorghiu/Facebook
de Iulia Gorgorin    |    21 Ian 2021   •   19:00

Bogdan Gheorghiu a anunţat pe Facebook, că a intrat în contact zilele trecute cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2. 

Ministrul Culturii s-a vaccinat ieri, alături de ceilalți colegi ai săi miniștri din cabinetul condus de Florin Cîțu și ar urma ca în mai puțin de trei săptămâni să primească și a doua doză de vaccin.

Ministrul Culturii a precizat că se simte bine şi nu are simptome specifice infecţiei cu COVID-19. 

[IVM_lYX4ON64tjz]

''Am aflat astăzi că am intrat recent în contact cu o persoană confirmată pozitiv cu COVID-19. Din fericire nu mă simt rău, nu am vreun simptom specific, dar urmez protocolul și m-am izolat. După ce voi efectua testul și voi afla rezultatul, voi vedea care este calea de urmat. Până atunci, lucrez de acasă, iar echipa mea are grijă ca lucrurile să decurgă normal.

Așa cum scriam dimineață, faceți tot posibilul să rămâneți sănătoși!'', a scris ministrul Culturii pe pagina sa de Facebook.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close