Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Răzvan Cuc neagă toate acuzațiile directorului demis al TAROM: Nu puteam să cer anularea curselor!

Ministrul Răzvan Cuc neagă toate acuzațiile directorului demis al TAROM: Nu puteam să cer anularea curselor!

Ministrul Răzvan Cuc neagă toate acuzațiile directorului demis al TAROM: Nu puteam să cer anularea curselor!
Sursa foto: foto: gov.ro
18 Oct 2019   •   17:51

Ministrul Răzvan Cuc a negat, vineri după-amiază, toate acuzațiile directorului demis al TAROM și a acuzat-o la rândul său pe Mădălina Mezei că este parte a unor jocuri de interese.

"Tot acest joc în care a intra acum nu poate aduce decât un prejudiciu de imagine TAROM-ului și degringoladă printre angajații companiei, deși în ieșirile publice susține că nu și-a dorit acest lucru. A demonstrat acum ceea ce am văzut în aceste patru luni: incompetență, inconsecvență și că este aservită unor anumite grupuri de interese. (...)

Doamna se încurcă în propriile minciuni: prima dată a spus de anulări de curse, apoi de rețineri la sol - că e vorba de patru sau de cinci aeronave. Sunt sigur acum că decizia Consiliului de Administrație a fost cea mai bună decizie pe care au luat-o pentru că astfel am scos compania din ghearele influenței PNL.

Doamna Mezei uită că cei din familia ei au dorit pentru ei sau pentru grupurile lor de interese numai funcții de conducere? Chiar soțul dânsei a fost pus în funcția de director general adjunct al TAROM cu sprijinul celor de la PNL și după șase luni a fost dat afară. Presupun că tot pentru incompetență", a spus Răzvcan Cuc.

Directorul demis al TAROM, Mădălina Mezei, a făcut, vineri după-amiază, acuzații explozive la adresa ministrului transporturilor, Răzvan Cuc.

Mădălina Mezei a declarat că ministrul Cuc i-a cerut să anuleze mai multe zboruri și să identifice senatorii și deputații de la bord.

"Domnul ministru m-a chemat la dumnealui în birou, cu două zile înainte, să îmi spună că trebuie să anulam niște curse interne ca să oprim accesul parlamentarilor la votarea moțiunii de cenzură.

I-am răspuns că așa ceva este imposibil, pentru că noi nu suntem stăpâni de sclavi, suntem o companie de oameni liberi. Acești piloți, indiferent ce le-aș fi spus eu, nu ar fi făcut niciodată așa ceva și, evident, eu nu aș fi putut să cer așa ceva subordonaților companiei.

Inițial era vorba despre cinci zboruri: Timișoara, Oradea, Baia Mare, Satu Mare. Erau două curse de Timișoara. Mi-a cerut domnul ministru să identific senatorii și deputații aflați la bord. I-am arătat, după care a spus că mă contacteaza a doua zi să îmi spună finalul deciziei dumnealui ", a declarat Mădălina Mezei.

×
Subiecte în articol: Răzvan Cuc
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close