Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea, despre ministrul Sănătății: „Nelu Tătaru e genul care se duce acolo, nu o arde prin birou și dă indicații”

Mircea Badea, despre ministrul Sănătății: „Nelu Tătaru e genul care se duce acolo, nu o arde prin birou și dă indicații”

Îmi place de Nelu Tătaru, a spus Mircea Badea la Antena 3.

Mircea Badea, despre ministrul Sănătății: „Nelu Tătaru e genul care se duce acolo, nu o arde prin birou și dă indicații”
Sursa foto: Antena 3
de S.T.    |    03 Apr 2020   •   10:25

„A fost invitat la emisiunea „Sinteza Zilei” domnul Nelu Tătaru, ministru al Sănătății, și acum eu o să-i fac mult rău domnului Nelu Tătaru. De ce? Pentru că o să-l laud. Mie-mi place de Nelu Tătaru. Și-mi place de ce: pare uman, pare ca un om, ceea ce extrem de rar, în toată această mare de impostură, de prefăcătorie și de imagine fake, pare adevărat și pare ca un om.

Înainte de orice, e curajos, se duce acolo.

Și-a pus combinezon, mască și s-a dus acolo, în focar. Apoi și-n alt focar, apoi și-n alt focar și mâine o ia de la capăt.

Ori asta nu mi se pare deloc puțin lucru. Simt nevoie să remarc calități atunci când le găsesc la un om. M-am săturat să-l văd pe Werner cum ne spune el zilnic nimic”, a spus Mircea Badea la „În gura presei

„Nelu Tătaru e genul care se duce acolo, nu o arde prin birou și dă indicații”, a mai spus Badea.

Mircea Badea, despre ministrul Sănătății: „Nelu Tătaru e genul care se duce acolo, nu o arde prin birou și dă indicații”

×
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close