Antena 3 CNN Actualitate Nelu Tătaru, totul despre starea de alertă prelungită: ”În septembrie, putem depăşi 2.800 de cazuri COVID pe zi”

Nelu Tătaru, totul despre starea de alertă prelungită: ”În septembrie, putem depăşi 2.800 de cazuri COVID pe zi”

România ar putea ajunge în luna septembrie să depăşescă prognoza INSP, de 2.800 de cazuri de coronavirus zilnic, a atras atenţia ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, joi, vorbind şi despre posibila prelungire a stării de alertă.

Nelu Tătaru, totul despre starea de alertă prelungită: ”În septembrie, putem depăşi 2.800 de cazuri COVID pe zi”
Sursa foto: Hepta
de Milena Niță    |    13 Aug 2020   •   14:00

Întrebat despre prognoza Institutului Naţional de Sănătate Publică, potrivit căreia luna viitoare am putea atinge 2.800 de cazuri noi de COVID zilnic, şeful de la Sănătate nu exclude varianta de a depăşi chiar acest prag.

"Previziuni pot fi multe, în contextul în care nimeni din țară n-o să respecte niște reguli și nu vom încetini acea transmitere comunitară, putem ajunge și la mai multe cazuri. Eu sper că toți am înțeles ce înseamnă acest moment, sper că toți am înțeles că a fost și o perioadă în care a fost rătăcirea unora dintre noi, care am bagatelizat tot ce a însemnat această pandemie. 

Tătaru: Programul teraselor limitat, în măsura în care vom propune prelungirea stării de alertă

Haideți să fim serioși, cred că în acest moment fiecare dintre noi avem pe cineva cunoscut care trece prin boală și puțini poate ştim şi pe cineva care a decedat. Poate oamenii au bagatelizat până acum", a transmis, joi, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru, anunț de ultimă oră pentru români

În context, oficialul a lăsat de înţeles să starea de alertă s-ar putea chiar prelungi din nou. Atunci când a fost întrebat de programul teraselor, dacă acesta va rămâne limitat, ca acum, având în vedere că se va termina starea de alertă, Nelu Tătaru a precizat:

"Programul teraselor rămâne limitat, în măsura în care vom propune şi măsura prelungirii stării de alertă", a spus ministrul Sănătăţii.

Nelu Tătaru, a declarat că starea de alertă care expiră pe 14 august, ar putea fi prelungită, dacă așa va decide Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care se va întruni înainte de ședința de Guvern de vineri. 

"Înaintea ședinței de Guvern (va fi ședința CNSU – n.r.) pentru că la ședința de Guvern va trebui să dăm și o hotărâre în sensul prelungirii stării de alertă, dacă ea este luată în calcul de CNSU și de premierul Ludovic Orban", a spus Tătaru.

Nelu Tătaru: Corpul medical va deveni colmatat la un moment dat

Starea de alertă pe teritoriul României expiră în 14 august.

Oficialul a făcut un apel serios la oameni să respecte măsurile recomandate de medici.

"Pandemia nu se tranșează în spital, ci în prespital. Atâta timp cât vom avea o transmitere accentuată, acest corp medical va deveni colmatat la un moment dat, cât nu se respectă niște reguli, pentru că avem și noi o limită. Cred că măsurile ar trebui să fie respectate", a adăugat ministrul.
 

×
Subiecte în articol: Nelu Tătaru stare alerta coronavirus
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close