Antena 3 CNN Actualitate Orban, prima declarație după semnarea noului acord al coaliției: "Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii"

Orban, prima declarație după semnarea noului acord al coaliției: "Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii"

Liderul PNL, Ludovic Orban, a fost primul dintre liderii coaliției care a anunțat parafarea completării la acordul salvator pentru care a fost nevoie de două zile de negocieri aprinse.

Orban, prima declarație după semnarea noului acord al coaliției: "Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii"
Sursa foto: Hepta
de Gabriel Dano    |    20 Apr 2021   •   22:12

"După două zile de discuții serioase pe care le-am purtat, am convenit să semnăm o completare la acordul de coaliție, una care să aducă proceduri și puncte de vedere care să ducă la creșterea încrederii în parteneri, care să ducă la îmbunătățirea mecanismelor de funcționare a coaliției și, în mod evident, să crească performanța de guvernare.

Formațiunile politice care au constituit această coaliție sunt conștiente de responsabilitatea pe care o au de a asigura o bună guvernare României și a de a pune în practică programul de guvernare pentru care ne-am angajat în fața Parlamentului și de asemenea să urmărim atenția obiectivelor acestui program de guvernare.

Cei care au pariat pe faptul că nu ne vom înțelege și-au făcut iluzii. Suntem o coaliție care cooperează, care este într-un dialog bazat pe respect reciproc, pe încredere, pe solidaritate și suntem preocupați în primul rând de o guvernare care să ducă la o îmbunătățire semnificativă a vieții cetățenilor români", a spus Ludovic Orban.

Mihai Gâdea a prezentat, marți seară, în exclusivitate națională, acordul semnat de liderii coaliției după discuțiile aprinse care s-au desfășurat pe parcursul a două zile.

sursa: Antena 3/ Sinteza Zilei

Este vorba despre un act aditional la acordul de guvernare din 21 decembrie 2020.

"Coaliția funcționează pe principiul solidarității și colegialității. Responsabilitatea politică se asumă împreună, participarea la decizia tuturor membrilor coaliției și a premierului. Deciziile politice majore se iau colegial, cu acordul formațiunilor din coaliție.

În aplicarea principiilor de mai sus, premierul și membrii Guvernului își asumă să nu adopte poziții publice prin care să submineze activitatea și agenda guvernamentală și a membrilor Guvernului. Comunicarea publică se va face în spirit de susținere reciprocă și solidaritate.

Dat fiind că primul-ministru este învestit cu încrederea membrilor acestei coaliții, prerogativa constituțională a primului ministru privind trimiterea cererii de revocare a unui ministru către Președinte se exercită după informarea prealabilă  a formațiunii care l-a propus pe ministru, pe baza unor argumente cuprinse într-o evaluare subiectivă făcută de premier și după o dezbatere în coaliție ", se specifică, printre altele, în noul acord.

În urmă cu aproape două ore, negocierile păreau a fi ajuns într-un impas. La acel moment, liderii USR-PLUS au părăsit biroul lui Ludovic Orban de la Parlament și au plecat să se consulte separat pentru a lua cea mai bună decizie.

Potrivit informațiilor obținute de Antena 3, cei de la USR-PLUS au cerut să fie modificat programul de guvernare. Întrebat unde s-au blocat mai exact negocierile, Dan Barna a spus că la reforme. A refuzat să dea mai multe detalii, însă știm că mai multe promisiuni electorale nu au fost cuprinse în programul de guvernare tocmai pentru că și atunci au fost foarte multe discuții.

"Nu vor să spună deocamdată la ce punct s-au blocat aceste negocieri. Inițial, cei din USR-PLUS au dat un pas în spate și au spus că vor merge în continuare cu Florin Cîțu în funcția de premier. Au dorit să fie completat acordul coaliției de guvernare cu noi prevederi.

Printre aceste prevederi, un mecanism al remanierii unui ministru, practic premierul să ofere garanții că nu va mai demite un ministru fără să aibă discuții în prealabil și cu conducerea partidului din care face parte respectivul ministru", a explicat reporterul Antena 3 Mădălina Mihalache.

 

×
Subiecte în articol: Ludovic Orban
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close