Antena 3 CNN Actualitate Mărturiile pacientului 37, după ce a ”trecut pe lângă moarte”. ”Nu este o glumă”

Mărturiile pacientului 37, după ce a ”trecut pe lângă moarte”. ”Nu este o glumă”

Alin Goga, pacientul cu numărul 37, în proces de recuperare după infecția cu coronavirus, a intrat astăzi în direct la Antena 3 unde a povestit momentele îngrozitoare prin care a trecut de când a fost confirmat pozitiv.

Mărturiile pacientului 37, după ce a ”trecut pe lângă moarte”. ”Nu este o glumă”
Sursa foto: Pixabay.com
30 Mar 2020   •   13:20

”14 zile de Terapie Intensivă, 6 radiografii, încă nerecuperat. Voi avea o lungă perioadă de recuperare pe partea dreaptă a plămânului, însă nu despre mine vreau să vorbesc astăzi”, a spus Alin Goga.

Acesta a dorit să precizeze că, în ciuda stării de sănătate precare pe care a avut-o, medicii au făcut tot ce au putut pentru a-l ține în viață și că și noi ar trebui să facem eforturi pentru cei care luptă în linia întâi.

”E păcat! Oamenii ăștia sunt comorile pe care acum trebuie să le protejăm! Îi lăsăm să își cumpere cizmele de 60 de lei, cu banii proprii, de la Carrefour... Eu cred că sunt oameni cu dare de mână care pot trimite combinezoane și tot felul de materiale și aici, la Victor Babeș, unde e mare, mare nevoie!”

Cu privire la gravitatea bolii, Alin Goga a avertizat cu nu este nimic de luat în râs și că oricine poate ajunge în stare critică.

”Să nu ia în râs, doamnă! Eu am trecut pe lângă moarte, am revenit și să nu ia în râs! Este foarte grav și foarte serios! Să țină cont de familie și de măsurile de protecție neapărat! Nu este o glumă! Nu este o glumă”

”Nu am mers bine din radiografie în radiografie, așa cum am spus, nu am mers bine. Am beneficiat de tratamente excepționale, din partea unor oameni excepționali. Am avut scheme de tratament deosebite, ca dovadă că iată, cu voia lui Dumnezeu și prin grija medicilor am ajuns să fiu recuperat și poate peste o săptămână să fiu lângă familie să încep recuperarea masivă de care voi avea nevoie”, a concluzionat Goga. 

×
Subiecte în articol: coronavirus marturie pacient
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close